LG Optimus G va avea un urmaş, dar va trebui să avem răbdare până în mai 2013

27.11.2012
LG Optimus G va avea un urmaş, dar va trebui să avem răbdare până în mai 2013

Terminalul Optimus G abia a fost lansat iar disponibilitatea lui în unele regiuni, cum ar fi şi România, este încă o enigmă, însă LG se pare că lucrează de zor la un urmaş al acestuia – sau cel puţin asta afirmă MK Business News, o publicaţie din patria mama a cunoscutului producător.

Conform acestor zvonuri, viitorul terminal, al cărui posibil nume este Optimus G2, va face şi el saltul la un ecran cu o diagonală de 5” şi rezoluţie Full HD. Acest aspect ar putea fi cu greu numit o surpriză, HTC făcând deja acest salt iar Samsung fiind aşteptat să procedeze în mod similar undeva în prima parte a anului viitor.

Ecranul nu este însă singura noutate, MK Business News afirmând că viitorul terminal va folosi un procesor quad-core de la Qualcomm care va fi tactat la frecvenţa de 2GHz, cel mai probabil un MSM8974, singurul procesor al companiei despre care ştim că poate depăşi această barieră. Membru al celei mai puternice familii Snapdragon, S4 Prime, acesta este preconizat să intre în producţie de masă undeva în cursul celui de-al doilea trimestru al anului viitor, aproximativ în aceeaşi perioadă cu Optimus G2.

Dacă aceste lucruri sună interesant, va trebui să mai aveţi însă răbdare cel puţin jumătate de an. Aceeaşi sursă afirmă că Optimus G2 va vedea lumina zilei abia în luna mai a anului viitor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News