Nokia 130 – telefon dual-SIM ieftin cu autonomie mare, numai bun de luat în vacanţe

Nokia 130 - telefon dual-SIM ieftin cu autonomie mare, numai bun de luat în vacanţe

Cu player audio/video încorporat şi design viu colorat, Nokia 130 este un telefon numai bun de făcut cadou celor dragi, sau folosit ca şi telefon mobil de rezervă în situaţiile când nu ne putem baza pe smartphone-ul principal.

Nokia 130 include slot microSD pentru suplimentarea memoriei interne (max. 32GB) şi acumulator generos, care promite până la 16 ore de redare video sau 46 ore redare audio neîntreruptă. În plus, pe lângă colecţia de fişiere MP3, transferată folosind cablul USB sau conexiune Bluetooth, avem la dispoziţie şi un modul radio FM.

Nokia 130

Disponibil şi în variantă dual-SIM, telefonul Nokia 130 poate funcţiona până la 36 zile în regim stand-by (26 zile cu două cartele SIM), respectiv oferi până la 13 ore de convorbiri la fiecare încărcare a bateriei.

Telefonul pune la dispoziţie un ecran color de 1.8”, difuzor încorporat şi set de căşti pentru audiţia de muzică, respectiv lanternă încorporată pe capacul din spate.

Nokia 130 şi ediţia Nokia 130 Dual SIM vor fi disponibile curând în oferta magazinelor europene la preţ de 19 euro, în variante de culoare roşie, neagră şi albă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult