Nokia Lumia 800: Windows Phone finlandez în teste la go4it

Nokia Lumia 800: Windows Phone finlandez în teste la go4it

Lumia 800, primul Windows Phone semnat Nokia, a ajuns în teste la redacţia go4it.ro. Nokia Lumia 800 se remarcă prin ecranul AMOLED capacitiv cu tehnologie ClearBlack şi suprafaţă protectoare Corning Gorilla Glass. Ecranul are 3.7 inch şi 800 x 480 pixeli rezoluţie.

Nokia Lumia 800 în teste

Corpul solid, unibody, acomodează un procesor Snapdragon tactat la 1.4 GHz, single core. Memoria RAM numără 512 MB, iar capacitatea maximă de stocare este de 16 GB.

Camera foto face poze la 8 MP rezoluţie şi înregistrează video HD, la 1280 x 720 pixeli rezoluţie.

Telefonul funcţionează cu carduri microSIM.

Nokia Lumia 800 rulează Windows Phone 7 Mango

Sistemul de operare Windows Phone Mango integrează serviciile “cloud” Microsoft (Hotmail, SkyDrive), dar şi suita Office şi reţeaua de socializare Facebook.

Mai multe detalii despre Nokia Lumia 800 vă vom dezvălui pe larg, într-un articol pe care îl vom publica până la sfârşitul săptămânii viitoare.