OnePlus 6T are o dată de lansare. Update-ul la Android 9 pentru modelele 5 şi 5T ar putea întârzia

17.10.2018
OnePlus 6T are o dată de lansare. Update-ul la Android 9 pentru modelele 5 şi 5T ar putea întârzia

OnePlus 6T va fi un telefon care va aduce mai multe premiere în gama producătorului chinez de smartphone-uri, iar toată atenţia companiei pare să fie orientată către acesta. Utilizatorii de dispozitive OnePlus mai vechi vor fi astfel dezamăgiţi să afle că telefoanele lor vor primi din acest motiv actualizări întârziate.

Noul telefon OnePlus 6T va fi primul smartphone din această gamă care va fi echipat din fabrică cu noul Android 9.0 Pie. Acesta ar fi al doilea dispozitiv OnePlus care rulează acest software, primul fiind OnePlus 6, care a primit luna trecută actualizarea la versiunea finală de Oxygen OS bazată pe cel mai recent software de la Google. Acest lucru a fost confirmat chiar de către Pete Lau, CEO-ul companiei.

Acesta a declarat însă că actualizările pentru OnePlus 5 şi 5T la Android Pie sunt încă programate să apară în cursul anului 2018, însă nu poate confirma încă o dată exactă. Având în vedere că în perioada următoare compania va fi ocupată cu lansarea şi suportul noului OnePlus 6T, există posibilitatea ca update-ul să fie împins până în 2019.

Ştim însă acum câteva detalii despre data de lansare a lui OnePlus 6T. Dezvăluirea sa a fost deja confirmată de câteva săptămâni pentru data de 30 octombrie, însă cel puţin în China ştim şi când va ajunge în mâinile utilizatorilor: pe 5 noiembrie, la o săptămână după anunţ. Următoarea regiune care va primi OnePlus 6T este Europa, pe data de 6 noiembrie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult