OnePlus 6T este un telefon foarte rezistent, nu doar performant şi ieftin

Noul OnePlus 6T a demonstrat încă odată că producătorul chinez nu glumeşte atunci când vine vorba despre realizarea unui smartphone de top, la un preţ semnificativ mai mic decât cel al concurenţei. În general, când se întâmplă acest lucru, trebuie să existe un compromis pe undeva, fie că vorbim despre performanţă scăzută, fie că vorbim despre finisaje de o calitate mai slabă. OnePlus 6T demonstrează însă că nu este cazul, reuşind să treacă cu uşurinţă peste cele mai exigente teste de anduranţă.

Canalul de YouTube JerryRigEverything, specializat de câţiva ani buni pe testarea telefoanelor pentru rezistenţă la utilizarea de zi cu zi şi chiar pentru utilizarea în cazuri extreme, a supus noul flagship de la OnePlus la testele sale obişnuite, iar rezultatele nu sunt deloc surprinzătoare, acesta reuşind să treacă peste fiecare dintre „probe” cu brio, asemeni modelului OnePlus 6 lansat în urmă cu jumătate de an.

OnePlus 6T este unul dintre primele dispozitive echipate cu sticlă Gorilla 6 de la Corning, iar aceasta ar trebui să fie mai rezistentă la accidente, însă nu pare să fie mai rezistentă şi la zgârieturi. Acest lucru ar putea îngrijora o parte dintre utilizatori, întrucât senzorul de amprentă este poziţionat acum pe suprafaţa display-ului, zonă care poate fi zgâriată relativ uşor. Din fericire, chiar şi cu zgârieturi foarte multe, acesta încă funcţionează, în timp ce telefonul vine oricum din fabrică echipat cu o folie de protecţie deasupra sticlei.

Construcţia din metal şi sticlă se dovedeşte a fi în continuare o soluţie de succes, fiind imposibil de îndoit sau rupt cu mâna goală, în timp ce display-ul rezistă peste jumătate de minut la temperaturi foarte ridicate fără să se deterioreze permanent. Suprafaţa de sticlă în versiunea Midnight Black de pe spate este arătoasă, însă ar trebui probabil protejată cu o husă, întrucât zgârieturile ar putea să fie mult mai evidente decât pe versiunea Mirror Black. Un avantaj al acestei variante este însă faptul că amprentele sunt mai puţin evidente.

Chiar şi fără încărcare wireless, jack audio şi funcţii software pe care alţi producători le oferă, OnePlus 6T este un smartphone de top la jumătate din preţ, iar faptul că este cel puţin la fel de rezistent precum concurenţa directă îl pune cu siguranţă foarte sus pe lista de preferinţe a fanilor Android. Telefonul se lansează foarte curând, pre-comenzile urmând a fi disponibile începând de săptămâna viitoare.

 

publicitate