OnePlus 8 Pro apare deja în imagini neoficiale. Design-ul va supăra o parte din fani

18.10.2019
OnePlus 8 Pro apare deja în imagini neoficiale. Design-ul va supăra o parte din fani

OnePlus 7T şi 7T Pro abia s-au lansat, însă primele zvonuri despre generaţia OnePlus 8 au început să apară chiar dinainte să aflăm pe căi oficiale detaliile despre aceste două modele. Se pare că şi pentru generaţia 8, compania chineză va lansa două modele separate, diferenţele dintre ele fiind din ce în ce mai mici de la un an la altul. Avem la îndemână primele fotografii 3D cu modelul OnePlus 8 Pro, care se pare că va apela la un design care cu siguranţă va supăra o parte dintre fanii modelelor Pro de până acum.

În timp ce OnePlus 7 Pro şi OnePlus 7T Pro au folosit un ecran OLED curbat la margini fără decupaje, camera frontală fiind montată pe un sistem retractabil în partea de sus a telefonului, pentru generaţia OnePlus 8, compania va folosi ceva ce am văzut deja pe mai multe dispozitive din 2019. Este vorba despre folosirea unui display perforat în colţul din stânga-sus, similar cu cel de pe dispozitivele Huawei şi Honor din ultima perioadă, sau cu modelele Galaxy S10 de la Samsung (dar pe colţul opus).

În rest, telefonul va păstra majoritatea elementelor de design de până acum, singura diferenţă vizibilă fiind pe partea din spate, unde vom avea de a face cu un sistem de camere puţin diferit. Avem în continuare un sistem cu trei camere montate vertical pe centrul dispozitivului, cu un fascicul laser în stânga şi un blitz în partea de jos, însă apare şi o a patra cameră. Dacă  ar fi să ghicim, având în vedere poziţionarea noii camere, am spune că este vorba despre un senzor 3D TOF, care calculează distanţa între dispozitiv şi subiect în timpul fotografierii.

Un astfel de senzor poate avea astfel multe întrebuinţări, însă totul este dependent de software. Am văzut în trecut posibilitatea de a folosi un astfel de senzor pentru a realiza control prin intermediul mişcărilor corpului, scanarea de obiecte 3D, un mod portret îmbunătăţit şi posibilitatea de a realiza un efect de blur pe filmare folosind pe la alte companii. Probabil că şi OnePlus va oferi una sau mai multe dintre aceste capabilităţi datorită noului senzor.

Culoarea gri dispozitivului ar putea sau nu să fie reală. Ambele variante OnePlus Pro au venit cu carcasă de culoare albastră pe partea din spate, deci probabil că cel puţin una dintre variante ar putea rămâne albastră şi anul viitor. Totuşi, OnePlus 7T standard vine şi într-o variantă argintie, deci nu este obligatoriu în afara posibilităţii să vedem un model OnePlus 8 Pro similar.

Se pare însă că diferenţele dintre OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro vor fi chiar mai mici decât în cazul 7T şi 7T Pro. Conform leak-urilor precedente, ambele par să fie livrate cu ecrane OLED perforate şi cu sisteme cu trei camere pe spate. Diferenţa ar putea fi senzorul TOF, marginea curbată de pe Pro şi rezoluţia ecranului. Desigur, va dura mult timp până când vom vedea aceste dispozitive pe piaţă. OnePlus 7T şi 7T Pro abia au intrat la pre-comandă, iar următoarea generaţie nu este aşteptată înainte de luna mai a anului viitor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult