Risc de incendiu? Telefoanele Pixel 3, reclamate pentru probleme cu supraîncălzirea în timp ce se află la încărcat

09.11.2018
Risc de incendiu? Telefoanele Pixel 3, reclamate pentru probleme cu supraîncălzirea în timp ce se află la încărcat

Funcţia de încărcare rapidă a bateriei telefoanelor mobile poate da mari bătăi de cap, dacă nu este implementată corect iar componentele folosite nu sunt de cea mai bună calitate.

Mulţi încă îşi aduc aminte, sau poate s-au lovit personal de problema topirii conectorului USB-C în timpul încărcării acumulatorului, la folosirea anumitor cabluri USB-C cu provenienţă dubioasă. În cazul de faţă, telefoanele Pixel 3 se încălzesc pur si simplu, în timp ce sunt lăsate la încărcat.

Până la un punct, este normal ca un smartphone echipat cu tehnologie de încărcare rapidă a acumulatorului să se încălzească sesizabil pe măsură ce este alimentat. Problema la telefoanele Pixel 3 este că temperatura ajunge la un nivel atât de mare încât este declanşată protecţia la supraîncălzire a dispozitivului, cauzând oprirea forţată din considerente de siguranţă.

Momentul este cum nu se poate mai prost, acumulatorii Li-Ion aflaţi în plin proces de încărcare fiind cu atât mai vulnerabil în faţa expunerii la temperaturi ridicate. În cel mai fericit caz, ne alegem cu degradarea accelerată şi reducerea duratei de viaţă rămasă, însă un acumulator de mai slabă calitate poate ceda complet, ajungând la situaţii de genul celor semnalate la telefoane Note7.

Exceptând neplăcerile cauzate de oprirea spontană a telefonului în timp ce se află la încărcat, deocamdată nu au fost semnalate alte incidente la telefoanele Pixel 3. Totuşi, este posibil ca odată cu creşterea temperaturii încărcarea rapidă a acumulatorului să fie dezactivată treptat, mărind timpul de aşteptare. Mai puţin evident, acest simptom ar putea trece complet neobservat pentru cei mai mulţi utilizatori.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult