Galaxy Note9 apare în primele randări 3D. Seamănă foarte mult cu Note8

07.06.2018
Galaxy Note9 apare în primele randări 3D. Seamănă foarte mult cu Note8

Dacă Samsung se ţine de programul de lansări din anii precedenţi, prezentarea noului Galaxy Note9 ar trebui să aibă loc cândva în luna august. Acest lucru înseamnă că design-ul telefonului ar trebui să fie deja finalizat, acesta urmând să intre foarte curând în producţie. OnLeaks, o sursă care aproape întotdeauna oferă randări 3D ale telefoanelor cu un grad mare de acurateţe, chiar înainte ca telefonul să fie prezentat sau să apară în fotografii neoficiale. A venit rândul lui Galaxy Note9 să primească acest tratament, putând vedea telefonul din toate unghiurile.

Dacă se dovedeşte că OnLeaks are din nou informaţii reale, Galaxy Note9 va fi un upgrade foarte plictisitor din punct de vedere al design-ului. De fapt, acesta arată aproape identic la exterior cu modelul de anul trecut, singura diferenţă notabilă fiind disponibilă pe partea din spate a telefonului. Aici, senzorul de amprentă s-a mutat din partea dreaptă a camerie sub aceasta, fiind acum orientat pe orizontală, asemeni lui Galaxy S9.

Camerele foto nu au fost însă reorientate pentru a semăna mai mult cu designul gamei S9. Acestea sunt dispuse tot pe orizontală şi probabil că nu sunt mult diferite faţă de cele pe care le cunoaştem deja, cu diafragmă variabilă pe cea principală şi zoom pe cea secundară. Cei care încă folosesc căşti cu jack se vor bucura să afle că acestea sunt în continuare compatibile cu Note9, ultimele câteva telefoane de la Samsung fiind livrate la pachet cu o pereche de căşti premium AKG.

Este însă Note9 de ajuns pentru a face un impact în 2019? Cel mai probabil da. Fanii seriei de telefoane Note nu par să fie atât de preocupaţi de design, întrucât modelele din anii trecuţi au fost semnificativ mai puţin atrăgătoare decât gama Galaxy S. Atât timp cât oferă cel mai puternic hardware disponibil pe piaţă, un ecran foarte mare şi un stylus, „consumatorul” de Galaxy Note ar putea fi satisfăcut pe deplin. Având în vedere însă faptul că diferenţele între S8 şi S9 nu au fost foarte mari, probabil că nici între Note8 şi Note9 nu vor fi. Astfel, probabil că vor fi mai puţini utilizatori care vor face upgrade la noul model de la cel de anul trecut.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult