Evenimentul de lansare Samsung Galaxy S III, programat pe 3 mai

Evenimentul de lansare Samsung Galaxy S III, programat pe 3 mai

Mult aşteptatul smartphone Samsung Galaxy S III va fi lansat pe 3 mai 2012, cu ocazia unui eveniment special ce se va desfăşura în Londra.

Samsung Galaxy S III se anunţă a fi principalul rival pentru iPhone-ul din generaţia a VI-a, dar şi pentru puternicele smartphone-uri quad core HTC One X, LG Optimus 4X HD şi Huawei Ascent D quad (şi altele) anunţate în februarie la Mobile World Congress.

Punctele tari ale dispozitivului sud-coreean se anunţă a fi chipset-ul Exynos de ultimă generaţie şi ecranul Super AMOLED Plus cu diagonală de 4.8 inch şi 1920 x 1080 pixeli rezoluţie.

Deşi nu s-au spus prea multe despre cameră, SGS III trebuie (cel puţin prin prisma ştachetei ridicate de concurenţă) să integreze un senzor performant care să ofere utilizatorilor fotografii de calitate, nu doar mulţi megapixeli.

Invitaţie eveniment lansare SGS III