Samsung anunţă primul smartphone al companiei inclus în programul Android Go

Samsung anunţă primul smartphone al companiei inclus în programul Android Go

Cei aflaţi în căutarea unui telefon ieftin cu Android pot include în preferinţe şi modelul Samsung Galaxy J2 Core, primul smartphone al companiei care rulează Android Go, versiunea mai rapidă dar mai săracă în facilităţi a platformei Android.

Diferită de ediţia nemodificată de Android inclusă pe telefoanele din seria Pixel, Android Go este adaptat pentru a folosi mai puţină memorie RAM şi spaţiu de stocare, fiind recomandată pentru telefoane Android ieftine. Potrivit recomandărilor Google, Android Go se pretează la folosirea cu dispozitive având 1GB sau mai puţină memorie RAM, respectiv nu mai mult de 8GB memorie internă.

Promis cu un preţ în jurul sumei de 100 dolari, Galaxy J2 Core vine cu specificaţii amintind mai degrabă de anul 2014: 1GB memorie RAM, 8GB memorie internă, ecran LCD cu rezoluţie 960×540 pixeli şi chipsetul Exynos 7570 cu procesor quad-core la 1.4GHz. Lista dotărilor este completată cu un acumulator de 2600 mAh, conexiune LTE 4G pentru internet mobil, cameră foto de 8MP la partea din spate şi cameră frontală de 5MP.

Versiunea Android Go livrată cu modelul J2 Core are la bază nucleul Android 8.1 Oreo, actualizarea la ediţia bazată pe nucleul Android 9 Pie sosind la o dată ulterioară.

Samsung va livra Galaxy J2 Core mai întâi pentru piaţa din India şi Malaiezia, însă nu este exclus ca acest model să-şi facă apariţia şi în ofertele magazinelor europene.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult