Samsung Galaxy S10 are o dată de lansare oficială. Design-ul telefonului a fost „scăpat” chiar pe un site al companiei

11.01.2019
Samsung Galaxy S10 are o dată de lansare oficială. Design-ul telefonului a fost „scăpat” chiar pe un site al companiei

Toată lumea se aştepta ca Samsung Galaxy S10 să fie lansat abia la Mobile World Congress, însă Samsung a trimis astăzi invitaţii către presă pentru două evenimente care vor avea loc simultan în San Francisco şi Londra. Având în vedere că numărul 10 este prezent destul de proeminent pe imaginea de prezentare, nu mai există loc de interpretare: Galaxy S10 are o dată de lansare stabilită.

Pe data de 20 februarie 2019, Samsung va ţine evenimentele de prezentare în două dintre cele mai importante oraşe din SUA şi Europa, fiind aşteptate nu mai puţin de 4 modele diferite ale telefonului. Vorbim despre un model „lite” pe care Samsung l-ar putea numi Galaxy S10 E, un model S10 standard, un S10+ şi în cele din urmă un model „5G”, echipat cu un sistem cu patru camere foto şi un ecran mult mai mare.

Telefonul va fi livrat şi cu noua interfaţă One UI care a ajuns deja în anumite regiuni pe Galaxy S9 şi S9+, menită să uşureze utilizarea cu o singură mână a dispozitivelor Samsung cu ecrane mari. Tot acest update va aduce şi sistemul de operare la versiunea Android 9.0 Pie, cu toate avantajele pe care Google le-a promis în primăvara anului trecut la Google I/O.

Ironic, o prezentare a interfeţei One UI a dus şi la primul leak de design al noului Galaxy S10 direct din partea Samsung. Compania a publicat pe site-ul său de presă detalii despre One UI, uitând însă să ascundă design-ul telefonului prezentat. Astfel, într-una dintre imagini a putut fi observat clar faptul că telefonul are o cameră foto integrată în display în colţul din dreapta-sus, iar rama din jurul display-ului este semnificativ mai subţire decât în cazul generaţiei S9.

Desigur, compania a modificat repede această greşeală, însă nu înainte ca imaginile să poată fi salvate de către utilizatorii vigilenţi. Cu siguranţă însă, informaţiile pe căi neoficiale nu se vor opri aici. În ciuda faptului că ştim acum că Galaxy S10 se lansează oficial pe 20 februarie (va ajunge probabil în magazine în prima săptămână a lunii martie), vom primi în continuare noi imagini neoficiale şi detalii despre diferenţele dintre cele patru versiuni ale telefonului şi în săptămânile care urmează.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult