Samsung oferă primele indicii despre viitorul smartphone cu ecran pliabil: este precum o tabletă care încape în buzunar

12.10.2018
Samsung oferă primele indicii despre viitorul smartphone cu ecran pliabil: este precum o tabletă care încape în buzunar

Şeful diviziei Samsung Mobile, DJ Koh, a vorbit pentru prima dată într-un interviu despre viitorul smartphone cu ecran pliabil, pe care compania sud-coreeană îl va lansa la începutul anului viitor.Un fel de smartphone 2-in1, gadgetul va avea două moduri de utilizare: smartphone uşor de transportat atunci când este pliat şi tabletă cu funcţii avansate pentru multitasking.

Descrierea se potriveşte de minune conceptului prezentat într-un teaser video publicat de Samsung în anul 2013, menit să ilustreze modul în care ecranele OLED flexibile ar putea fi folosite în aplicaţii practice. La acea vreme, Samsung descria un dispozitiv cu două ecrane, la exterior şi interiorul carcasei.

Nu este clar ce variantă de design a ales până la urmă Samsung, însă am putea afla de la evenimentul Samsung Developer Conference, programat pentru data de 7 octombrie.

Când vom livra un telefon pliabil, acesta trebuie să însemne ceva pentru clienţii noştri”, a declara oficialul Samsung. „Dacă experienţa oferită nu se ridică la nivelul standardelor mele, atunci nu vreau să livrez acest tip de produs”.

Altfel spus, primul smartphone pliabil livrat de Samsung este în esenţă un experiment la scară redusă, menit să testeze reacţia publicului.

Aşteptate de mulţi ani, telefoanele şi tabletele cu ecran pliabil sunt dezvoltate de mai toţi producătorii de renume: Samsung, Xiaomi, Lenovo, LG şi alţii. Însă cu excepţia unor încercări timide, nimeni nu s-a aventurat până acum să treacă la fapte, provocările de ordin tehnic şi riscul ca design netestat să nu treacă de testul publicului fiind prea mare.

Nu trebuie să uităm că şi partea de software are un rol deosebit de important, interfaţa multor aplicaţii trebuind modificată sau complet refăcută pentru a funcţiona cu dispozitive care îşi schimbă din mers forma şi suprafaţa ecranului.

Dincolo de aspectul vizual, un smartphone cu ecran pliabil trebuie să fie cel puţin la fel de eficient de folosit ca unul clasic, iar avantajele suprafeţei mărite de afişare cât mai uşor de sesizat. Dezvăluirea de către Samsung unui prototip oficial care să arate direcţia de urmat pentru dezvoltatorii de aplicaţii este o etapă importantă în pregătirea unei lansări reuşite, câteva luni mai târziu.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult