Samsung W20 5G este următorul telefon tip „clapetă” din oferta Samsung

Autor: Aurelian Mihai 17.09.2019
Samsung W20 5G este următorul telefon tip „clapetă” din oferta Samsung

În ciuda aparenţelor, Samsung are o lungă istorie cu lansarea de telefoane tip „clapetă”, având câte un ecran touch instalat pe fiecare jumătate de carcasă. Din păcate, seria de telefoane adresate îndeosebi pieţei chineze nu a cunoscut faimă internaţională, până acum.

Situaţia s-ar putea schimba începând cu Samsung W20 5G, primul telefon cu design „clapetă” şi conectivitate 5G din oferta Samsung. Înlocuitor pentru modelul Samsung W2019, noul dispozitiv ar urma să facă trecerea la chipsetul Snapdragon 855 sau 855 Plus.

Lansat în luna noiembrie 2018, Samsung W2019 venea echipat cu un ecran principal de 4.2 inch, având rezoluţie Full HD+ şi panou u tehnologie Super AMOLED. Lista dotărilor era completată cu sistem dual-camera 12MP+12MP şi cameră frontală de 8MP, respectiv versiunea Android 8.1.

Telefonul cu preţ de peste 1200 dolari ar urma să dispună de 512GB memorie internă şi conectivitate 4G, nivelurile superioare de echipare plusând cu ornamente aurite şi alte elemente distinctive. Din păcate, pentru conectivitate 5G preţul va sări de 1300 dolari, ajungând foarte aproape de nivelul altor produse competitoare cu pachet de specificaţii poate mai bine echilivrat.

 

Tags: