Următorul telefon Sony Xperia ar putea avea un total de 8 camere foto. Specificaţiile acestora au ajuns deja pe internet

19.06.2019
Următorul telefon Sony Xperia ar putea avea un total de 8 camere foto. Specificaţiile acestora au ajuns deja pe internet

Telefonul Sony Xperia cu 6 camere a fost dezvăluit săptămâna trecută de zvonuri, însă acum aflăm noi informaţii despre acesta. Se pare că pe lângă cele şase camere de pe spate, acesta va integra şi alte două pe partea din faţă, pentru un total de 8 camere distincte. Nu este clar cum va folosi Sony toţi aceşti senzori, însă avem acum câteva informaţii despre fiecare în parte, cel puţin la nivel tehnic.

Contul de Twitter @Samsung_News_, condus de MaxJ, un „leaker profesionist” dezvăluie capabilităţile fiecărei camere foto de pe noul dispozitiv Xperia, alături de imagini cu design-ul telefonului, în linii mari. La prima vedere, noul Xperia seamănă cu modelul Xperia 1, lansat de curând, care este echipat cu ecran pe format 21:9. Diferenţele sunt însă evidente atunci când ne uităm la camerele foto.

Pe partea din faţă, telefonul va folosi un senzor de 10 megapixeli pentru fotografii şi un senzor de 0,3 megapixeli de tip TOF pentru calcularea adâncimii. Probabil că acesta din urmă va fi folosit în special pentru modul portret, pentru a separa mai bine subiectul de fundal.

Pe spate, cameraprincipală va beneficia de şase senzori într-o configuraţie cel puţin ciudată. Avem un senzor de 0,5 megapixeli TOF, cu funcţii similare precum cel de pe faţă, alături de alţi cinci senzori complet diferiţi.

Avem un senzor de 16 megapixeli f/2.4, probabil pentru fotografii şi filmări ultra-wide, un senzor de 8 megapixeli f/2.4, probabil pentru zoom (acestea au fost specificaţiile camerelor de acest gen pe alte modelele de smartphone-uri din trecut), alături de un senzor de 20 megapixeli f/2.4 cu funcţie necunoscută.

Nu în cele din urmă, avem de a face cu doi senzori „principali”. Aceştia sunt capabili de rezoluţii foto de 12, respectiv 48 megapixeli şi ambii oferă acces la o diafragmă variabilă: f/1.2 – f/2.4. Acesta ar putea fi primul telefon cu obiectiv deschis la f/1.2 din lume. Diafragma variabilă am mai întâlnit-o doar pe dispozitive Samsung, până în prezent.

În ciuda faptului că produce senzori foto pentru întreaga industrie de smartphone-uri, Sony nu s-a impus pe piaţă drept un producător de telefoane cu camere performante. Acest model Sony Xperia încă neanunţat ar putea fi însă punctul în care aceste lucruri se vor schimba. Divizia de smartphone-uri Sony este acum condusă de fostul şef al diviziei de camere Sony Alpha. Cele două divizii colaborează acum mai îndeaproape, deci probabil că îmbunătăţirea performanţei la acest capitol va fi o prioritate de acum înainte.

Nu este clar când ar putea fi prezentat acest model, însă în trecut, producătorul japonez a prezentat întotdeauna noi modele Xperia în cadrul târgului de tehnologie IFA de la Berlin. Există posibilitatea ca acesta să fie noul model „Xperia Premium”, Sony păstrând această denumire pentru cele mai performante şi mai scumpe dispozitive mobile din portofoliul său.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult