Xiaomi Redmi 7: performanţă mid-range, acumulator mare şi rezistenţă la apă la 100 de dolari

Xiaomi a lansat în ultimii câţiva ani smartphone-uri foarte ieftine sub numele Redmi, însă noua generaţie Redmi 7 pare să fie de departe cea mai atractivă de până acum, oferind hardware mid-range la un preţ de dispozitive entry-level. Noul telefon promite multe funcţii pe care nu le-am aştepta de la un telefon atât de ieftin, cât şi un design atrătăgor, acumulator puternic şi o construcţie de calitate. Probabil cel mai interesant aspect este tratamentul hidrofobil aplicat pe corpul telefonului, ceva ce nici multe telefoane premium nu asigură.

Noul Redmi 7 nu este o mare surpriză pentru cei care urmăresc piaţa de smartphone-uri, acesta fiind depistat pe internet înainte de lansare, inclusiv în baza de date TENAA, comisia chineză de certificare pentru dispozitive electronice. Telefonul vine echipat cu un display de 6,26” în diagonală, rezoluţie HD+, sticlă Gorilla Glass 5 şi un notch în formă de picătură de apă. Suprafaţa acestuia este tratată cu soluţia P2i, care face sticla hidrofobică, protejând astfel dispozitivul de stropi de apă, însă acest lucru nu înseamnă că este 100% rezistent la scufundarea în apă, acesta nefiind conform standardelor IPXX.

La capitolul hardware intern. Noul Redmi 7 de la Xiaomi integrează un chipset Snapdragon 632 şi vine în mai multe configuraţii: 2+16 GB, 3+32 GB şi 4+64 GB, preţurile variind între 699 yuan (104 dolari) şi 999 yuan (149 dolari). Telefonul a fost momentan anunţat doar pentru China, însă alte modele Redmi au ajuns şi pe piaţa internaţională, deci ne putem aştepta la un Xiaomi Redmi 7 şi pe piaţa din Europa la preţuri similare, însă exprimate în euro.

Camera foto de pe spate vine echipată cu un senzor de 12 megapixeli principal şi un senzor de adâncime de 2 megapixeli, în timp ce camera foto principală beneficiază de o rezoluţie de 8 megapixeli, asigurând şi deblocare facială. Cu un acumulator de 4000 mAh, telefonul acesta ar trebui să ofere o autonomie bună, în special dacă luăm în calcul faptul că vine echipat cu un ecran cu rezoluţie mai mică, care ar trebui să consume mai puţină energie.

Alte caracteristici interesante ar fi integrarea unui port de 3,5 mm pentru conectarea de căşti, un port infraroşu pentru funcţia de telecomandă şi un senzor de amprentă poziţionat pe spatele dispozitivului. Nu este clar dacă spatele este realizat din plastic sau din sticlă, însă acesta vine în trei variante de culoare: negru, albastru şi roşu.

Redmi 7 - Specificaţii

  • Display: 6.26” (cu notch waterdrop), rezoluţie HD+ (1.520 x 720 pixeli)
  • Camera principală: duală, 12 + 2 megapixeli
  • Camera frontală: 8 megapixeli
  • Procesor: Snapdragon 632 (octa-core @ 1,8 GHz)
  • RAM: 2, 3, 4 GB
  • Stocare: 16, 32, 64 GB
  • Senzor amprentă: da, pe spate
  • Connectivitate: 4G LTE
  • Acumulator:  4.000 mAh
 
publicitate