Xperia 5 - Cel mai mare telefon mic (unboxing)

Xperia 5 a fost prezentat la începutul lunii septembrie la IFA, însă între timp telefonul ajuns şi în magazine. Acesta este practic o variantă „compactă” a modelului Xperia 1, care pare să fi rezolvat măcar o parte dintre problemele pe care telefonul lansat în vară le avea. Xperia 5 este bazat pe aceeaşi platformă hardware, un software „curat” şi centrat în jurul unor camere foto performante, cu accent pus chiar şi pe componenta video.

Fiind echipat cu un chipset Snapdragon 855, acesta este probabil cel mai mic telefon atât de puternic, disponibil acum pe piaţă. Acesta integrează un ecran de 6,1” cu rezoluţie Full HD+ pe format „cinematic” 21:9, fiind mai mult înalt decât lat. Acesta este chiar mai îngust decât un iPhone X sau 11 Pro, care vine cu ecran de 5,8”, însă este semnificativ mai înalt. Restul configuraţiei constă în 6 GB memorie RAM şi 128 GB stocare internă, cu posibilitatea de a extinde spaţiul cu un card microSD.

De altfel, cardul microSD şi cartela nano-SIM sunt protejate de un capac care poate fi scos fără o agrafă de birou, iar telefonul are totuşi rezistenţă la apă la standardul IP68. Ce nu are este un jack pentru căşti, compania oferind în cutie un cablu USB-C pentru încărcare, un încărcător rapid de 18W compatibil cu standardul USB Power Delivery, o pereche de căşti USB-C şi chiar un adaptor de la USB-C la jack de 3,5mm. Acesta este unul dintre puţinele telefoane de pe piaţă care oferă un astfel de adator în 2019.

Software-ul pre-instalat este destul de „curat”, interfaţa fiind cea de Android 9.0 Pie „standard”, fără multe personalizări. Avem însă de a face cu o aplicaţie de cameră Cinema Pro avansată, pentru filmare în rezoluţii 21:9, un mod de afişare „dual window” potrivit pentru formatul 21:9 al ecranului, cât şi certificare Dolby Atmos, pe lângă funcţiile standard din Android.

Camerele au fost un punct sensibil pentru Xperia 1, acesta oferind un senzor principal bun şi două camere mai modeste pe lângă el, alături de un software lent şi hardware care se încingea în utilizare. Vom vedea pe parcursul testului pentru review dacă Xperia 5 reuşeşte însă să repare aceste neajunsuri.

Urmează să publicăm un review detaliat cu telefonul, unde vom descrie pe larg punctele pozitive şi cele negative ale lui Xperia 5.