ZenFone Max Pro M1 review: un telefon de buget surprinzător din multe puncte de vedere

India şi China sunt două dintre cele mai mari pieţe pentru producătorii smartphone-uri, iar mulţi se lutpă acum pentru a câştiga felii cât mai mari din aceste „plăcinte”. Astfel au tot început să apară modele foarte bine echipate din punct de vedere hardware de la mai toţi producătorii, la preţuri accesibile, care de multe ori ajung şi în Europa. Un astfel de smartphone este şi ZenFone Max Pro M1, un mid-range foarte atrăgător, în special pentru că beneficiază de un acumulator de „cursă lungă”.

Design şi construcţie

ZenFone Max Pro M1 este un smartphone care nu iese din tiparele telefoanelor realizate pentru piaţa asiatică din ultimii ani. Acesta are ca echipare de bază cam tot ceea ce ai avea nevoie de la un smartphone în 2018, însă cu mici compromisuri în anumite puncte cheie pentru a putea oferi produsul la un preţ cât mai mic.

Materialele de construcţie sunt primele care ies astfel în evidenţă la capitolul compromis. Avem un panou de sticlă pe partea din faţă, care nu face parte din gama Gorilla Glass de la Corning şi un capac realizat din aluminiu pe partea din spate, cu o ramă de plastic de jur împrejurul telefonului, pentru a permite pătrunderea semnalelor radio. Pe spate găsim un senzor de amprentă, un modul NFC sub acesta, cât şi o cameră foto duală care nu iese în relief decât foarte puţin.

Fiind un telefon de buget, acesta încearcă să integreze anumite avantaje pentru cei care nu vor să investească în accesorii noi. În primul rând, încărcarea rapidă se realizează printr-o mufă micro-USB, în ciuda faptului că multe telefoane chiar şi dintr-o gamă inferioară acestuia vin cu mufă USB Type-C. Acest lucru înseamnă că avem de a face şi cu un jack de 3,5 mm pentru căşti, cât şi cu funcţia de radio FM atunci când acestea sunt conectate. Un alt lucru interesant, pe care nu îl întâlnim prea des este tăviţa triplă pentru cartele şi carduri microSD. Acest telefon poate ţine şi două nano-SIM-uri, cât şi un card microSD de maximum 512 GB.

Având în vedere preţul acestui telefon, ne putem declara mulţumiţi de construcţia lui, chiar dacă nu este realizat tocmai din materiale extrem de rezistente. Sticla de pe faţă ar putea să se spargă mai uşor la impactul cu solul, iar carcasa s-ar putea crăpa la margini, însă cu o husă mai rezistentă poţi scăpa de aceste griji. O folie pe ecran ar fi însă recomandată, întrucât sticla no-name folosită ar putea să se zgârie foarte repede. Pe perioada testării noi nu am reuşit să o zgâriem, însă e mai bine să încerci să previi în situaţii de acest gen.

Din punct de vedere al design-ului, ZenFone Max Pro M1 nu iese în evidenţă faţă de alte modele de pe piaţă similar poziţionate, fiind un model greu de recunoscut dintr-o mulţime de telefoane.

Specificaţii tehnice

  • Chipset: Snapdragon 636
  • Display: 6.0” FHD+ (2.160 x 1080 pixeli)
  • Memorie: 4 GB RAM
  • Stocare: 64 GB
  • Card: da, până la 512 GB
  • Camera principală: 13 MP f/2.2 + 5 MP f/2.4
  • Camera frontală: 8MP Wide f/2.2
  • Baterie: 5.000mAh
  • Sistem de operare: Android 8.1 Oreo
  • Dimensiuni: 159 x 76 x 8,5 mm
  • Greutate: 180g
  • Date: LTE / 3G / 2G
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 b, g, n / Bluetooth 5.0 LE / microUSB
  • Culori: Meteor Silver / Deepsea Black
  • Altele: Senzor de amprentă, Fast Charging, Radio FM, dual-SIM

Galerie foto

ASUS ZenFone Max Pro M1ASUS ZenFone Max Pro M1ASUS ZenFone Max Pro M1ASUS ZenFone Max Pro M1

 

publicitate