ZTE Axon 7, disponibil oficial şi pe teritoriu european

29.06.2016
ZTE Axon 7, disponibil oficial şi pe teritoriu european

Lansat luna trecută pentru pieţele asiatice, noul vârf de gamă ZTE, Axon 7 poate fi comandat acum şi din unele magazine europene, doritorii scutind astfel din costurile suplimentare asociate importurilor extra-comunitare.

Noul Axon 7 vine cu un design elegant, construcţie premium şi alte câteva bonusuri neaşteptate, precum o variantă cu 6 GB memorie RAM. Spatele este realizat din aluminiu, iar partea din faţă este acoperită cu sticlă 2.5D, curbată pe margini.

Axon 7 vine cu un ecran de 5,5” cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), chipset Snapdragon 820 la 2,15 GHz, memorie RAM de 4 sau 6 GB în funcţie de variantă (cu 64 sau 128 GB spaţiu de stocare intern) şi capabilităţi dual-SIM. Toate acestea sunt completate de un senzor de amprentă, un senzor NFC şi tehnologia Force Touch şi sunt alimentate de un acumulator de 3.250 mAh, compatibil cu tehnologia QuickCharge 3.0 de la Qualcomm.

ZTE Axon 7 este disponibil la precomandă în magazinele Amazon Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. Preţurile pornesc de la 450 euro, comenzile primite urmând să fie onorate după data de 25 iulie (30 iulie în cazul Amazon Franţa). 

ZTE Axon 7: un nou flagship din China bazat pe Snapdragon 820

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult