OnePlus TV: primele detalii despre televizorul inteligent al companiei

OnePlus a anunţat planurile pentru lansarea unui televizor inteligent încă de anul trecut, însă abia acum compania este pregătită să ofere câteva detalii în plus. Se pare că data la care televizorul OnePlus va ajunge în magazine este destul de aproape, aşa că producătorul încearcă să creeze puţin entuziasm dezvăluind câteva caracteristici hardware. Din păcate, conform informaţiilor pe care le avem în prezent, acest televizor va debuta în China, SUA şi India, nu obligatoriu şi în Europa.

Conform contului de Twitter OnePlus India, noul OnePlus TV, va folosi un panou QLED, deci va folosi panouri Samsung, întrucât aceasta este denumirea pe care producătorul sud coreean o foloseşte pentru a descrie panourile sale de televizoare LCD. Q-ul din faţă face referire la tehnologia Quantum Dot, care extinde paleta de culori pe care monitorul LCD le poate afişa, folosind o peliculă de nanocristale deasupra panoului. De asemenea, televizoarele QLED sunt retroiluminate cu LED-uri din spate, însă calitatea iluminării constă în soluţia utilizată.

Nu ştim dacă OnePlus va alege să ilumineze televizorul doar pe margine, sau dacă va alege o tehnologie local dimming, care permite îmbunătăţirea contrastului şi redarea de conţinut HDR la o calitate superioară.

Modelul care va fi disponibil în India va fi echipat cu un ecran cu diagonală de 55”, ceea ce sugerează şi că avem de a face cu un televizor cu rezoluţie 4K, întrucât Full HD la această dimensiune poate părea „pixelat” de la apropiere. Zvonurile din trecut spuneau că vor exista şi modele cu diagonală de 43” sau 75”, modelul de top fiind probabil rezervat China şi SUA, în timp ce un model mai mic ar putea veni în toate regiunile în care OnePlus TV va fi disponibil.