SikurPhone este un smartphone-portofel pentru monede virtuale, fără acces la Google Play

28.02.2018

O companie a lansat, la MWC 2018, un smartphone special pentru cei care deţin monede virtuale. SikurPhone include un portofel securizat pentru criptomonede. Acesta este scopul principal al telefonului.

 

SikurPhone nu oferă acces la magazinul Google Play. Mai mult, nu permite instalarea altor aplicaţii în afară de cele verificate de producător.

 

Terminalul rulează o versiune de Android 7.0 modificată, numită SikurOS. În rest, SikurPhone are ecran cu diagonala de 5,5”, 4 GB memorie RAM, stocare internă de 64 GB şi cameră de 13 MP.

CITEŞTE ŞI: Leagoo S9 este o clonă 2-în-1, bazată pe iPhone X şi Galaxy S9

În cazul în care utilizatorul pierde telefonul, compania care îl produce poate şterge de la distanţă datele de pe el. Monedele virtuale nu dispar, deoarece cheile private sunt păstrate într-un cloud securizat oferit de Sikur.

 

Telefonul costă 800 de dolari. 

 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult