ROBOŢII CONŞTIENŢI. Dacă există, civilizaţiile extraterestre avansate au depăşit de foarte mult timp faza biologică

Susan Schneider, expert de la Universitatea din Connecticut şi Institutul pentru Studii Avansate de la Princeton, crede că este foarte posibil ca în univers să existe civilizaţii foarte avansate, unele vechi de miliarde de ani, care au depăşit faza organică. Aceste forme de viaţă sunt, în opinia ei, guvernate de tehnologie şi nu de biologie. Şi pe Terra viitoarele civilizaţii vor fi şi ele bazate pe inteligenţa artificială. 
 
În cazul în care există, aceste creaturi sunt aproape nemuritoare, potrivit expertei. Mai mult, este posibil ca super-civilizaţiile de acest gen să monitorizeze chiar în acest moment Pământul, fără a lăsa urme sau a interveni. Unele dintre ele ar putea fi vechi de miliarde de ani. 

Extratereştrii respectivi îşi au originile tot în fiinţe bilogice, precum oamenii. Şi civilizaţia noastră actuală face paşti spre o lume post-biologică. Sunt dezvoltate implanturi pentru creier care să îmbunătăţească performanţele congnitive şi de memorare ale oamenilor, într-o lume în care vor concura cu maşini înzestrate cu inteligenţă artificială pentru locuri de muncă şi resurse. 

Potrivit cercetătoarei, formele de viaţă bazate pe siliciu au multe avantaje comparativ cu cele bazate pe carbon. Pot călători în spaţiu fără scuturi anti-radiaţii, nu se îmbolnăvesc, nu obosesc şi au o putere de procesare a informaţiilor mult mai mare. Totuşi, Schneider nu exclude posibilitatea ca viaţa să nu existe nicăieri altundeva în univers. 
 
 
Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a, crede şi el că perioada ocupată de inteligenţa organică pe Terra, căreia îi aparţin oamenii, va fi doar una scurtă, o mică licărire undeva pe calea dintre apariţia primelor semne de viaţă acum 4 miliarde de ani şi miliardele de ani în care maşinile vor stăpâni planeta şi universul. Astrofizicianul a vorbit şi despre extratereştri.
 
Dacă omenirea va supravieţui, abia peste câteva secole va deţine tehnologia necesară pentru a descoperi viaţa în univers. Lordul crede că formele de inteligenţă cu care omenirea va lua contact vor fi total diferite de cele pe care le cunoaştem. „Va fi un fel de entitate electronică”, a declarat el. Cu alte cuvinte, aceşti extratereştri vor fi, cel mai probabil, inteligenţa electronică în care au evoluat maşinile în altă parte a spaţiului.
 
publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat