TikTok a blocat clipurile persoanelor „urâte, sărace, grase sau cu dizabilităţi”

18.03.2020
TikTok a blocat clipurile persoanelor „urâte, sărace, grase sau cu dizabilităţi”

TikTok este platforma de socializare care a înregistrat cea mai mare creştere în ultimii câţiva ani, însă compania din spatele acesteia, ByteDance, originară din China, s-a confruntat cu multe controverse odată cu popularizarea aplicaţiei. Se pare că regulamentul intern al companiei încuraja discriminarea pentru persoane „urâte, sărace sau cu dizabilităţi”, în încercarea de a livra conţinut cât mai atrăgător către utilizatori.

Conform publicaţiei Intercept, care a intrat în posesia unor documente care dezvăluie regulamentul interior al ByteDance, se pare că alegerea clipurilor pentru secţiunea „For You”, fluxul video principal, unde toţi utilizatorii pot descoperi noi creatori de conţinut, se făcea în parte printr-un algoritm şi o parte manual. În cazul celor care erau selectate manual, moderatorii erau încurajaţi să scoată din „circulaţie” clipurile unor utilizatori cu „forme ale corpului neobişnuite”, cu persoane „plinuţe, obeze sau prea slabe”, sau care au „trăsături faciale urâte sau deformităţi faciale”. Motivaţia era că „dacă pesonajul nu arată bine, clipul nu va fi atrăgător şi nu va merita să fie recomandat utilizatorilor noi”.

De asemenea, clipurile care erau filmate în locuri care nu arătau bine, care erau deteriorate sau delapidate, trebuiau de asemenea să fie scoase din circulaţie pentru că „acest tip de mediu nu este arătos şi în consecinţă nu este atrăgător”.

Cei de la TikTok au spus că au preferat să ascundă clipurile cu persoane „neobişnuite” pentru că au dorit să scadă nivelul de bullying de pe platformă, protejând astfel aceşti utilizatori, însă acum compania se confruntă cu acuze de discriminare a unor persoane vulnerabile.

Şi asta nu este tot, până spre finalul anului 2019, compania a folosit moderatori din China pentru conţinutul din toată lumea. Aceştia aveau în regulamentul intern menţionate direct lucruri specifice cenzurii din China, pe care le aplicau în toată lumea. De exemplu, clipuri „controversate” care vorbesc despre promovarea independenţei Taiwanului sau despre evenimente care „murdăresc” istoria, cum ar fi incidentele din Piaţa Tiananmen, erau eliminate de pe platformaă.

TikTok va continua să folosească aceste reguli probabil în China, însă în restul lumii va folosi moderatori locali pentru fiecare regiune în parte. Deja pentru Statele Unite, TikTok a început de ceva vreme să folosească moderatori din afara Chinei.

În urma noilor dezvăluiri din partea Intercept, TikTok a oferit şi o poziţie oficială:

„Regulamentul pentru livestream menţionat pare să fie în mare parte acelaşi pe care şi The Guardian l-a publicat anul trecut, care a fost înlocuit înainte dew articolele din Guardian şi Intercept. În ultimul an, am stabilit hub-uri de securitate şi încredere în California, Dublin şi Singapore, care monitorizează dezvoltarea şi execuţia politicilor de moderaţie şi care sunt conduse de experţi din domeniu cu experienţă vată în aceste privinţe. Echipele locale aplică regulamentul actualizat pe care l-am publicat în ianuarie, acesta fiind folosit pentru a menţine statutul TikTok drept un spaţiu de exprimare deschis şi sigur pentru utilizatori şi creatori.

Majoritatea regulilor prezentate de Intercept fie nu mai sunt de actualitate, fie nu au fost niciodată folosite, dar menţionează un lucru corect: pentru livestreaming, TikTok încearcă să fie vigilent în special în cazul eliminării conţinutu

lui sexualizat de pe platformă.”

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult