Mozilla Firefox va beneficia de o arhitectură cu procese multiple, dar dezvoltarea va fi una îndelungată

06.12.2013
Mozilla Firefox va beneficia de o arhitectură cu procese multiple, dar dezvoltarea va fi una îndelungată

Mozilla ne promite că Firefox va beneficia de o arhitectură care să folosească procese multiple, aşa cum fac rivalii Chrome sau Internet Explorer, de mai bine de doi ani şi jumătate. Proiectul Electrolysis nu a mai ajuns niciodată în codul sursă al browser-ului, acesta fiind însă încorporat în sistemul de operare Firefox OS, dar Mozilla afirmă că, într-un final, şi Firefox va face acest pas.

O arhitectură cu procese separate pentru taburi, extensii şi plug-in-uri reprezintă un beneficiu important din punct de vedere al stabilităţii şi securităţii, penalizarea fiind doar consumul ceva mai ridicat de memorie. Spre deosebire de Google Chrome şi Internet Explorer, Firefox rulează doar plug-in-urile într-un proces separat, însă orice altceva este rulat într-un singur proces care, în plus, primeşte şi drepturile de acces ale utilizatorului curent.

Versiunea Nightly a codului Firefox a primit o actualizare care oferă o formă preliminară a arhitecturii cu procese multiple, însă acesta este departe de finalizare şi se lupta tocmai cu particularităţile care au făcut din Firefox un browser atât de uşor de modificat. În acest moment, versiunea preliminară de cod este capabilă să ruleze doar fereastra şi interfaţa browser-ului într-un tab separat, restul taburilor funcţionând într-un unic proces separat, iar această modificare deja cauzează multe probleme.

Multe din celebrele extensii nu sunt capabile să funcţioneze în acest mediu nou, acestea nemaiavând acces la structura paginilor Web deoarece acestea rulează într-un tab separat care le este inaccesibil. Extensiile complexe sunt un avantaj important al browser-ului Firefox, însă tocmai acest avantaj se întoarce acum împotriva producătorilor. Şi calcularea informaţiilor grafice care trebuie controlate şi apoi trimise către procesorul grafic este dificila, inginerii Mozilla dezvoltând un mod de lucru cu mai multe fire de execuţie care necesită însă plimbarea unor cantităţi mari de date între acestea, lucru care nu era necesar în cazul arhitecturii cu un singur proces.

Utilizatorii Firefox care şi-ar dori trecerea la arhitectura cu procese multiple vor avea însă de aşteptat. Conform declaraţiilor unui dintre dezvoltatorii software din cadrul Mozilla, procesul de migrare la această arhitectură, descoperirea unor metode de păstrare a compatibilităţii cu extensiile şi optimizarea consumului de memorie sunt activităţi complexe, acesta afirmând că nu există în acest moment o dată clară pentru finalizarea lor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News