The new iPad – review cu prezentare video pentru noul iPad

The new iPad - review cu prezentare video pentru noul iPad

Lansarea oficială a noului iPad în România, The new iPad, este prefaţată de un articol menit să ajute cititorii în a se decide dacă tableta Apple de ultimă generaţie merită sau nu banii.

Pentru început, trebuie să spunem că interesul generat cu ocazia evenimentului de lansare din San Francisco vine în primul rând de la display-ul Retina cu 2048 x 1536 pixeli rezoluţie.

Ecranul

Unghiurile de vizualizare sunt peste tot ce am văzut până acum, iar contrastul este şi el excelent. În condiţii de iluminare în care majoritatea ecranelor glossy (lucioase) se transformă în oglindă, imaginile afişate pe display-ul iPad-ului sunt bruiate foarte puţin de reflexii. Aşadar, poţi urmări un film (fie el SD, HD sau Full HD) cu plăcere, atât afară, cât şi în lumină artificială. Poţi să stai pe net fără să priveşti la tine şi poţi citi o carte fără ca în acelaşi timp să-ţi aranjezi părul în ecran.

Mulţi se întreabă însă, chiar avem nevoie de o asemenea rezoluţie, când filmele „supreme” de pe Internet şi Blu-ray au 1920 x 1080 pixeli? Paginile de Internet sunt şi ele gândite pentru muritorii de rând, care nu-şi permit monitoare profesionale. Rămân jocurile şi aplicaţiile către care privim în viitor, căci în momentul de faţă avem doar demo-uri optimizate pentru noul iPad. Iar marea problemă este că dezvoltatorii se vor grăbi să scoată la înaintare jocuri la rezoluţie QXGA (2048 x 1536), fără să acorde atenţie detaliilor.

The new iPad

De altfel, dacă îmi permiteţi o paranteză, jocurile cu adevărat reuşite gândite pentru tablete sunt destul de puţine la număr. Exceptându-le pe cele de logică (Cut the Rope, Angry Birds) şi câteva action RPG-uri, consider că shooter-ele 3D sunt penibile în comparaţie cu cele pentru PC sau consolă, iar simulatoarele sportive (auto, fotbal, tenis etc.) simulează bine doar trecerea timpului.

Lăsând la o parte această problemă ce ţine de goana dezvoltatorilor (după bani şi faimă) cu investiţii cât mai mici, trebuie să spunem că ecranul noului iPad este excelent şi totodată o soluţie pe termen lung.

Camera

Al doilea lucru pe ordinea de zi este camera de pe spate. Specificaţiile ei sunt următoarele: senzor iSight 5MP (foto), Full HD (video), stabilizator de imagine, filtru IR (filtru infraroşu). Capturile rezultate sunt impresionante pentru o cameră implementată pe dispozitive mobile, iar singurele inconveniente ţin de interfaţa simplificată la extrem. Sigur, uşurinţa în utilizare este una dintre caracteristicile produselor Apple, iar din acest motiv absenţa unui control avansat asupra parametrilor de fotografiere nu reprezintă deloc o surpriză.

Video Sample cu noul iPad

În compensaţie, avem la îndemână o sumedenie de aplicaţii de editare foto, toate disponibile în App Store. Dacă nu doriţi să cheltuiţi bani pe software-ul Apple (ex: iPhoto), puteţi opta pentru programe gratuite precum Adobe Photoshop Express. Şi acesta cere bani la un moment dat, dacă doriţi spre exemplu să aplicaţi efecte avansate asupra imaginilor.

Performanţele

Hardware-ul este şi el intens disputat, dar nu doar performanţele sunt pomenite ci şi faptul că tableta se încălzeşte simţitor, lucru cauzat de componentele hardware, în speţă chipset-ul.

Este adevărat, după o utilizare nu foarte îndelungată, de aproximativ o oră, spatele carcasei devine călduţ, iar după două ore putem spune că se încălzeşte destul de tare. Nu ştim încă în ce măsură va afecta acest lucru fiabilitatea produsului, dar este clar că, fizic, resimţim un oarecare disconfort.

The new iPad

Cât priveşte performanţele, ca experienţă de lucru, putem spune că noul iPad este cea mai rapidă tabletă pe care am testat-o. Toate aplicaţiile rulează fluent, impecabil. Dar asta nu se întâmplă neapărat datorită puterii brute, cât mai ales a ecosistemului optim hard-soft. Din păcate, rezultatele din testele sintetice pe care le-am rulat (Geekbench 2) nu sunt relevante. Ele indică performanţe similare cu cele ale unui iPad din generaţia a II-a.

Pentru detalii suplimentare legate de teste v-am pus la dispoziţie acest link.

Iată şi un tabel comparativ iPad 2 – The new iPad

Designul

Am lăsat la urmă designul, pentru că aici schimbările sunt minore. Spre deosebire de iPad 2, noul iPad este mai gros cu 0,6 mm şi mai greu cu aproximativ 50 de grame. Aceste valori nu se simt fizic, când ţii tabletele în mână.

The new iPad

Probleme

O problemă pe care am remarcat-o pe parcursul testelor a fost cu încărcarea bateriei prin USB-ul de la PC. Conectat pe PC-ul de la birou, noul iPad afişa mesajul „not charging”. Menţionăm că bateria are o capacitate de 45 Wh, aproape dublă faţă de precedentul iPad. Aşadar, acest lucru este logic, un USB 2.0 standard furnizează o intensitate de doar 500 mAh. Din experienţa cu iPad 2, acest lucru nu reprezintă însă o noutate. iPad 2 se încărca de la calculator, dar foarte foarte greu. Recomandăm utilizatorilor să folosească port-uri USB 3.0 sau, şi mai bine, să folosească adaptorul pentru priză inclus în pachet.

Plusuri şi minusuri

[+] Ecran superb, cu rezoluţie mare, oferă claritate şi unghiuri de vizionare excelente;

[+] Camera produce poze şi filme de calitate;

[+] Hardware de top;

[+] Construcţie premium;

[-] Se încălzeşte destul de puternic când este utilizat mai intens;

[-] Probleme la încărcarea bateriei de la PC prin USB 2.0.

Concluzie

Noul iPad aduce schimbări importante faţă de precedenta generaţie şi, mai important, oferă dotări şi performanţe capabile să asigure o experienţă plăcută în utilizare şi pe viitor. De cealaltă parte, problemele cu încălzirea şi încărcarea vin să întărească dovada că produsul perfect nu s-a inventat – încă.

iPad-ul testat de go4it.ro este modelul de new iPad 16 GB fără 3G, primit la redacţie din partea magazinului Koyos.ro. El poate fi comandat de aici. Iată şi lista cu modelele disponibile şi preţurile propuse de go4it.ro.

Vezi toate magazinele de unde poţi cumpăra noul iPad (The new iPad) şi la ce preţ

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News