Amazon Kindle este un proiect care a fost iniţiat cu mai bine de trei în urmă, aşa cum mărturiseşte Jeff Bezos, fondator şi CEO al unui site care a făcut deja istorie. Pentru ca utilizatorii să poată lectura cărţile preferate oriunde şi oricând sau să citească presa cotidiană fără a trece pe la chioşcul de ziare, Amazon a creat ceva mai mult decât un simplu ebook reader.

Cu o lungime de 19 cm, o grosime de numai 18 mm şi o greutate de 289 g, Amazon Kindle poate fi considerat un dispozitiv portabil. Ecranul este una din facilităţile aparte ale reader-ului, având o diagonală de 6” şi fiind construit din ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de hârtie electronică. Nu vă aşteptaţi să vedeţi poze cu ajutorul său. Are o rezoluţie de 600x800 de pixeli, însă este monocrom şi poate afişa doar 4 nuanţe de gri. Avantajul acestui tip de ecran este consumul foarte redus de energie, iar contrastul efectiv îl recomandă pentru citirea documentelor.
Memoria internă este de numai 256 MB, dar Amazon susţine că este de-ajuns pentru mai mult de 200 de cărţi. Adiţional este oferit un slot SD. Conectarea la calculator se face printr-un port miniUSB, însă nu veţi avea nevoie de ea pentru transferul informaţiilor. Poate cea mai importantă facilitate a lui Kindle este modemul wireless cu suport EV-DO. Acesta este un standard de telecomunicaţii pentru transmisia de date prin semnale radio, folosit în mod special pentru accesul la Internet. În traducere liberă, Amazon Kindle se conectează la una din reţelele de telefonie mobilă şi comunică prin intermediul Internetului cu site-ul producătorului. Bateria este detaşabilă şi are o autonomie de aproximativ două zile. Nu putem să nu menţionăm mufa jack de 3,5 mm la care poate fi conectată o pereche de căşti pentru ascultarea fişierelor de tip audible sau MP3.




Android 4.0, disponibil acum din fabrică pentru Samsung Galaxy S II
Nokia şi Samsung ne pregătesc telefoane cu ecran 3D
Peste 9 milioane de precomenzi pentru Samsung Galaxy S3
Digi Oriunde: o nouă aplicaţie prin care vorbim la telefon gratis
HTC Ville C - noi detalii şi specificaţii
Începe coşmarul: topirea gheţurilor arctice eliberează cantităţi uriaşe de metan
Sforăitul creşte de 5 ori riscul de a suferi de cancer
Atenţie, ai un robot pe cămaşă! (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor