Asus FonePad Note – un concurent pentru produsul omonim de la Samsung

Asus FonePad Note - un concurent pentru produsul omonim de la Samsung

Nu putem spune că lansarea lui Asus FonePad Note la Computex 2013 ne-a surprins. Am fi preferat o denumire ceva mai originală, în condiţiile în care Samsung foloseşte acelaşi cuvând pentru dispozitivul său dotat cu stilus. Cu o diagonală de 6” şi margini nu chiar înguste în jurul ecranului, FonePad Note va intra în acea categorie de dispozitive mobile aflată la limita dintre tablete şi telefoane mobile. Specificaţiile sunt atractive şi vă invităm să parcurgeţi lista de mai jos pentru a vă face o idee în legătură cu oferta Asus.

Asus FonePad Note, cu stilus inclus

  • Ecran: 6”, 1080×1920, Super IPS+, 450 cd/mp
  • Sistem de operare: Android 4.2
  • Chipset: Intel Atom Z2560
  • Procesor: 1,6 GHz, dual core
  • GPU: PowerVR SGX544 MP2
  • RAM: 2 GB
  • Cameră foto: 8 MP
  • Cameră frontală: 1,2 MP
  • 3G: DC-HSPA+ 42 Mbps
  • LTE: nu
  • Altele: stilus

Pentru cei care încă mai au dubii, Asus FonePad Note este un dispozitiv creat pentru a fi ţinut la ureche la fel ca un telefon mobil. Altfel, senzorul de proximitate de deasupra ecranului ar fi inutil. Platforma Intel promite performanţe bune, iar ecranul ar trebui să impresioneze. Difuzoarele sunt amplasate frontal şi încurajează vizionarea clipurilor full HD. Pentru stilus-ul oferit în pachet, Asus va oferi o suită software compatibilă, aşa cum am văzut şi la Samsung.

Ne lipsesc o serie de detalii despre FonePad Note, cum ar fi dimensiunile greutatea. De asemenea, nu avem informaţii despre memoria internă şi slot-ul pentru card. În cadrul prezentării de la Computex, Asus nu a menţionat preţul sau data lansării lui FonePad Note. El este aşteptat pe piaţa europeană şi asiatică.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News