Planurile Samsung Mobile pentru următorii doi ani: procesoare proprii, ecrane 2K şi camere foto mai bune

Planurile Samsung Mobile pentru următorii doi ani: procesoare proprii, ecrane 2K şi camere foto mai bune

Samsung a afirmat ieri că va lansa primele telefoane mobile cu ecrane pliabile până în 2015, însă acest salt tehnologic nu este singurul pregătit de sud-coreeni. Compania a dezvăluit că viitoarele produse Samsung vor încorpora procesoare concepute de propriile sale echipe de dezvoltare şi că pregăteşte şi ecrane pentru telefoane mobile care se laudă cu cea mai mare densitate anunţată până în prezent.

Începând cu primul său cip destinat echipamentelor mobile, care a fost lansat acum 13 ani, şi terminând cu cel mai recent membru al familiei Exynos, Samsung a folosit exclusiv procesoare licenţiate de la ARM. La fel ca rivalii Qualcomm sau Apple, compania intenţionează să-şi dezvolte însă propriile sale nuclee de procesare, iar acestea vor fi integrate în viitoarele cipuri din familia Exynos.

Compania a promis că va lansa în 2014 primul său produs cu o arhitectură pe 64 de biţi, iar acesta nu pare departe de finalizare. Pentru început, compania va face saltul la 64 de biţi tot cu ajutorul procesoarelor Cortex-A53 şi Cortex-A57 licenţiate de la ARM, însă pasul următor va fi lansarea unor produse dezvoltate intern. Compania nu a dezvăluit detalii despre avantajele pe care noile procesoare le vor avea faţă de soluţiile obişnuite ARM, însă a dezvăluit că acestea vor face saltul la tehnologii de litografiere pe 14 nanometri în 2015, urmate apoi de încă o micşorare la 10 nanometri în 2016.

Pe lângă procesoare noi, Samsung pregăteşte şi ecrane cu rezoluţie mare pentru telefoanele mobile. Japan Display şi LG au anunţat deja produse care vor depăşi bariera de 500 ppi, însă Samsung plusează cu aceeaşi rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, dar înghesuită de data aceasta pe un ecran de numai 5,25”. Densitatea de 560 pixeli a acestor ecrane va fi practic cea mai mare anunţată până în prezent, dacă exceptăm produsul cu panou Mirasol de la Qualcomm, a cărui soartă nu este prea clară în acest moment. Fidelă tehnologiei AMOLED, Samsung va folosi acelaşi tip de panou, dar se laudă că acestea vor folosi o matrice de subpixeli RGB.

Aceste ecrane WQHD sunt aşteptate undeva în cursul anului viitor, acestea putându-şi face debutul odată cu viitorul telefon Galaxy S 5. Anul 2015 va aduce însă un nou salt tehnologic, Samsung promiţând că va avea gata până atunci ecrane AMOLED cu o rezoluţie 4K de 3840 x 2160 pixeli.

Nu în ultimul rând, viitoarele telefoane Samsung vor oferi camere foto cu senzori cu rezoluţie mai mare care vor oferi o calitate superioară celor prezenţi pe piaţă în prezent. Nici în acest caz nu au fost date prea multe detalii, dar putem presupune că este vorba de o versiune îmbunătăţită a tehnologiei ISOCELL, pe care Samsung a anunţat-o în septembrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News