Primul smartphone de la Amazon va avea ecran 3D şi este aşteptat în această toamnă

Primul smartphone de la Amazon va avea ecran 3D şi este aşteptat în această toamnă

A trecut un an de când am auzit pentru prima dată despre un smartphone produs de Amazon. Tabletele marelui magazin online sunt relativ populare, dar Amazon nu cred că vrea să se oprească aici. Când ai o cantitate imensă de conţinut disponibil, vrei ca pe piaţă să fie cât mai multe dispozitive pentru accesarea lui. Informaţiile iniţiale îi numeau ca parteneri pe cei de la HTC, terminalul urmând să fie construit de ei. Să ne amintim de faptul că producătorul taiwanez nu este la primul parteneriat de acest fel. HTC First a fost creat pentru Facebook, însă a fost un eşec.

Smartphone-ul de la Amazon este aşteptat în prima lună de toamnă

Anul trecut se vorbea despre un smartphone cu ecran HD de 4.7”, o alegere destul de inspirată pentru un terminal ce urmează să coste între 100 $ şi 200 $. Nu ştim dacă proiectul urmează să fie finalizat împreună cu HTC, însă surse familiare cu el susţin că Amazon a prezentat de curând smartphone-ul unor dezvoltatori de aplicaţii în Seattle şi San Francisco. El ar trebui să fie livrat începând din luna septebrie şi va avea un ecran 3D ce nu necesită ochelari. Ochii utilizatorului vor fi urmăriţi de patru camere amplasate în jurul panoului, iar imaginea va fi afişată corespunzător pentru fiecare ochi.

Tabletele Kindle Fire HDX, lansate anul trecut

Alte surse au anuţat că Amazon a comandat iniţial 600.000 de unităţi companiei ce va produce telefonul mobil. Panourile de afişare ar putea fi produse de Japan Display, ceea ce înseamnă că ne putem aştepta la un ecran de calitate. Îmi este greu să cred totuşi că vom vedea un ecran cu efecte 3D. Amazon vinde pentru dispozitivele portabile în principal cărţi, pentru care nu ai nevoie de un ecran special. Mai avem de aşteptat câteva luni pentru a vedea cu ce se prezintă ruda mai mică a tabletelor Kindle Fire.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News