Top 10 Smartphone-uri: telefoane inteligente ce au uimit în 2009

Top 10 Smartphone-uri: telefoane inteligente ce au uimit în 2009

22 decembrie 2009 | 18:07 George Olteanu Comentarii 112

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Update: Top telefoane inteligente pe 2009 - alegerea cititorilor


Încheiem un an în care, deşi nu am asistat la o revoluţie pe segmentul telefoanelor inteligente, am avut parte de o vastă ofertă din partea producătorilor importanţi. Din mulţimea de dispozitive cu platforme de operare avansate, am ales 10 pe care le considerăm de referinţă. Le-am aşteptat cu interes, pe unele dintre ele am avut chiar ocazia să le testăm. E timpul să tragem o linie şi să vedem telefoanele inteligente de top care au ieşit la lumină în 2009. Pentru a fi cât mai obiectivi, nu ne-am rezumat doar la părerile noastre ci am făcut şi un sondaj mai larg - ne-am consultat chiar şi cu jurnalişti de la alte publicaţii IT. De altfel, nota rezultată trecută în dreptul fiecărui telefon reprezintă o medie a diverselor păreri. Ne-am convins încă o dată că nu dotările complete şi/sau designul extraordinar garantează popularitatea unui produs. Există încă puternice influenţe date de brand, de renumele companiei producătoare. Vă invităm şi pe voi, cititorii go4it, să participaţi la alcătuirea topului (ceea ce vedeţi mai jos e provizoriu) şi să votaţi pe pagina principală, la secţiunea "SONDAJ", cel mai tare smartphone apărut anul acesta.

Înainte de top, câteva precizări: am omis intenţionat dotările comune prezente pe absolut toate dispozitivele de pe listă - HSDPA, Wi-Fi, GPS, Bluetooth etc. Am încercat să punem în evidenţă micile sau marile diferenţe.

Locul 10 - Samsung i7500 Galaxy

Media generală: 6.56

Samsung i7500 Galaxy nu este deloc un telefon rău, însă nu a apucat să fie mediatizat prea bine în România. Dar chiar şi în ipoteza că i s-ar fi făcut reclamă, dacă ne uităm la ce adversari are în top, spunem că îşi cam merită ultimul loc.

Samsung Galaxy

Plusuri

• Ecran AMOLED capacitiv, 3.2 inch, 480 x 320 pixeli

• Android OS

• 8 GB memorie internă, slot microSD

Minusuri

• 128 MB RAM

• Nu are cameră secundară

• Numeroase limitări software (vezi review pe larg)

Locul 9 - Apple iPhone 3GS

Media generală: 6.67

Apariţia celei de-a treia generaţii de iPhone nu ne-a mai stârnit cine ştie ce entuziasm. Parcă nici Steve Jobs nu a mai arătat aplombul din 2007, chit că acum se poate spune despre iPhone 3GS că e un telefon matur. Pentru fani însă, trecerea de la primul iPhone sau mai ales de la iPhone 3G la iPhone 3GS presupune un efort financiar considerabil, iar beneficiile nu sunt pe măsură.

iPhone 3GS

Plusuri

• Cel mai bun ecran capacitiv la ora actuală

• 16 / 32 GB memorie internă

• Aplicaţii din belşug prin intermediul App Store

• Înregistrare video VGA

• Jack de 3,5 mm

256 MB RAM, procesor Cortex A8 600 MHz, chipset grafic PoweVR SGX

Minusuri

• Nu are slot pentru carduri

• Anumite limitări impuse de sistem

• Puţine schimbări pe parcursul a trei generaţii

Locul 8 - Toshiba TG01

Media generală: 6.72

Toshiba TG01 impresionează cu al său ecran de 4.1 inch, dar şi cu puterea de procesare egalată de puţine smartphone-uri în momentul de faţă. Dimensiunile îl fac însă o soluţie grea de acceptat pentru cei ce vor un companion portabil. Pe partea de construcţie, compensează cu grosimea de sub 10 mm, iar pe partea de specificaţii cei dezamăgiţi de prezenţa învechitului Windows Mobile 6.1 pot înlătura acest inconvenient prin upgrade-ul la versiunea 6.5.

Toshiba TG01

Plusuri

• Ecran rezistiv de 4.1 inch, 800 x 480 pixeli

• 256 MB RAM, procesor Snapdragon 1 GHz

• 9,9 mm grosime

• Platformă de operare Windows Mobile

Minusuri

• Dimensiuni mari (129 x 70 mm)

• Cameră foto de 3.15 MP

• Sistem de operare învechit (Windows Mobile 6.1 Professional), merge însă actualizat la versiunea 6.5.

Locul 7 - Sony Ericsson Satio

Media generală: 6.94

Satio este un telefon în aşteptarea căruia au curs râuri de cerneală, aşa cum s-a întâmplat în 2008 cu XPERIA X1. Păcat că Sony Ericsson, probabil dorind să evite întârzierea pe piaţă, a lansat telefonul cu probleme de soft, Această decizie a stârnit multe nemulţumiri şi nici eliminarea bugurilor nu a readus entuziasmul iniţial în rândul fanilor. Trebuie totuşi să respectăm numeroasele facilităţi cu care este înzestrat şi să realizăm că încă nu s-a inventat gadgetul perfect.

Sony Ericsson Satio

Plusuri

• Primul telefon Sony Ericsson cu Symbian S60

• Cameră foto de 12.1 MP, poze şi înregistrări video de calitate

• Touchscreen rezistiv de 3.5 inch, 360 x 640 pixeli

• 256 MB RAM, procesor Cortex A8 600 Mhz, chipset grafic PowerVR SGX

Minusuri

• Design controversat

• Interfeţe nestandardizate

• Anumite exemplare au probleme software

Locul 6 - Samsung i8910 Omnia HD

Media generală: 7.22

Ca şi Galaxy sau Satio, Samsung Omnia HD este orientat pe latura multimedia, deşi din punct de vedere al platformei de operare avem de a face cu un smartphone. Capacitatea de a filma şi de a reda filme HD reprezintă piesa de rezistenţă a acestui dispozitiv. Am avut ocazia să-l văd pe viu la lucru şi vă spun sincer că am rămas impresionat. Sperăm că la începutul anului viitor să-l primim pentru o testare mai amănunţită.

Samsung Omnia HD

Plusuri

• Înregistrează şi redă filme în format High Definition

Touchscreen AMOLED capacitiv, 3.7 inch, 360 x 640 pixeli

• Cameră foto de 8 MP

• Sistem Symbian S60 optimizat pentru touchscreen

• 8 / 16 GB memorie internă, slot microSD

• 256 MB RAM, procesor Cortex A8 600 Mhz, chipset grafic PowerVR SGX

• Jack de 3,5 mm

Minusuri

• Se mişcă greoi în galeria multimedia

Locul 5 - HTC Hero

Media generală: 7.28

HTC Hero a impresionat la go4it şi nu numai. Mai toate publicaţiile de profil l-au lăudat atât pentru design, cât şi pentru performanţe. Puţine lucruri i se pot reproşa acestui smartphone desăvârşit, iar unul dintre ele ar fi absenţa unei tastaturi QWERTY fizice. Să ne amintim însă că primul telefon cu Android (HTC G1) era dotat cu aşa ceva dar, deşi a punctat la uşurinţa în utilizare, a primit critici pentru design. Aşadar, să-l lăsăm pe Hero aşa cum e şi să-l apreciem pentru ceea ce oferă.

HTC Hero

Plusuri

• Ecran capacitiv de 3.2 inch, 480 x 320 pixeli

• Android OS, interfaţă Sense

• Cameră de 5 MP

• 288 MB RAM

• Jack de 3,5 mm

Minusuri

• Nu are cameră secundară

• Înregistrează în format CIF (352 x 288 pixeli) la 15 fps

Locul 4 - Nokia N97

Media generală: 7.44

N97 este un alt telefon despre care s-au scris foarte multe, la fel cum s-a întâmplat şi cu Satio. Şi, la fel ca acesta, nu s-a ridicat la aşteptările utilizatorilor. Interfaţa imatură şi bugurile software l-au tras în jos, iar în condiţiile în care preţul nu a fost şi nu este deloc prietenos, a avut şi are de suferit la capitolul vânzări. Locul din clasament arată însă că Nokia N97 e dorit chiar şi cu micile sale neajunsuri. Rămâne atunci preţul un factor important în decizia noastră.

Nokia N97

Plusuri

• Touchscreen rezistiv de 3.5 inch, 360 x 640 pixeli

• Tastatură QWERTY

• 32 GB memorie internă, slot microSD

• Cameră foto de 5 MP

• Jack de 3,5 mm

• Symbian optimizat pentru touchscreen

Minusuri

• Doar 128 MB RAM şi un procesor ARM 11 tactat la 434 Mhz

• Interfaţă imatură, buguri

Locul 3 - Motorola MILESTONE

Media generală: 7.56

Motorola MILESTONE are un potenţial enorm şi singurul motiv pentru care nu se află pe primul loc este că nu se comercializează încă în România. A primit note proaste din partea persoanelor reticente la brand (se ştie că Motorola a trecut printr-o perioadă nefastă în ultimii ani) şi la proba practică. Eu unul cred că nu va dezamăgi şi recenziile care vor apărea vor demonstra că MILESTONE merită mai mult decât o medalie de bronz.

Motorola MILESTONE

Plusuri

• Un dispozitiv complet care ne reaminteşte că Motorola a inventat telefonul mobil

• Platformă Android

• Ecran capacitiv de 3.7 inch, 854 x 480 pixeli

• Tastatură QWERTY

• Jack audio de 3,5 mm

• Cameră foto de 5 MP, înregistrare video la 720 x 480 pixeli rezoluţie

Minusuri

• Deocamdată nici unul.

Locul 2 - HTC HD2

Media generală: 8.11

Cel mai mare display, cel mai puternic procesor şi nu mai puţin de 448 MB RAM. HTC HD2 arată ca un luptător la categoria super-grea, gata să ofere un spectacol pe cinste. Nu este lipsit de defecte, însă nici nu mai contează atât de mult calitatea pozelor sau a înregistrărilor video când navighezi pe net aproape la fel de bine ca de pe un laptop.

HTC HD2

Plusuri

• Touchscreen capacitiv uriaş: 4.3 inch, 800 x 480 pixeli

• Windows Mobile 6.5 Professional

• 448 MB RAM, procesor Snapdragon la 1 GHz

• Interfaţă Sense

• Jack de 3,5 mm

Minusuri

• Dimensiuni mari (120,5 mm lungime, 67 mm lăţime), dar totuşi este un smartphone slim (11 mm)

• Cameră foto/video mediocră

• Nu are cameră secundară pentru apeluri video

Locul 1 - Nokia N900

Media generală: 8.44

Nu, nu este smartphone-ul anului 2009. E doar un clasament provizoriu şi nu vom proceda precum Geonă la exit-poll. Vom aştepta şi voturile voastre. Până una alta, Nokia N900 a reuşit să obţină cele mai mari note din partea iubitorilor de telefoane inteligente şi nici măcar autonomia redusă sau faptul că sistemul Maemo e abia la început nu au afectat prea mult media generală. Să vedem ce va fi la final.

Nokia N900

Plusuri

• OS Linux Maemo, un sistem de operare care promite mult

• ecran rezistiv de 3.5 inch, 800 x 480 pixeli

• 32 GB memorie internă + slot microSD (max. 16 GB)

• tastatură QWERTY

• Cameră foto de 5 MP, înregistrare video WVGA (848 x 480 pixeli), 25 fps

• 256 MB RAM, procesor Cortex A8 600 MHz

• Jack de 3,5 mm

Minusuri

• Lipsă suport JAVA, puţine aplicaţii (momentan)

• 181 de grame, 18 mm grosime

• Interfaţă imatură

• Autonomie redusă

• Nu include aplicaţie pentru radio, deşi dispune de receptor FM.

               inapoi la Yahoo
Etichete: top, smartphone

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI