Franța obligă Apple să dezvăluie cât de ușor pot fi reparate iPhone-urile și MacBook-urile sale

26.02.2021
Franța obligă Apple să dezvăluie cât de ușor pot fi reparate iPhone-urile și MacBook-urile sale

Dispozitivele mobile de la Apple sunt cunoscute pentru faptul că nu sunt ușor de reparat acasă. Ba chiar Apple se luptă în instanță în SUA cu susținătorii dreptului la reparații, spunând că simpla operațiune de schimbare a bateriei poate fi periculoasă pentru utilizatorii de rând. În Franța însă, unde compania a mai luat amenzi în diverse situații în care nu respecta drepturile consumatorilor, compania este acum obligată să afișeze indicele de reparabilitate pe pagina produselor. Astfel, clienții vor putea să facă o achiziție mai informată pe baza paginii de produs.

Franța obligă toți producătorii să afișeze un „indice de reparabilitate” pe paginile de produs

Cei care intră pe site-ul Apple din Franța vor putea vedea noi pictograme în partea de jos a paginilor de produs pentru modele de iPhone și MacBook. Compania este obligată de către autoritățile franceze să afișeze acest „indice de reparabilitate”, care este calculat pe baza unor bareme prestabilite. Scorul final ia în calcul lucruri precum ușurința cu care poate fi dezasamblat produsul, dacă există suport tehnic pentru asta, sau dacă există manuale de reparații disponibile pentru clienți și chiar piese de schimb pe piață.

Astfel, pentru modelele iPhone 12, Apple afișează acum pe pagina de produs un indice de 6/10, deci puțin peste medie, însă pentru modelele iPhone 11 sunt afișate scoruri între 4,5 și 4,6. Se pare că modelele mai noi, cu margini drepte, sunt mai ușor de dezasamblat decât variantele iPhone 11, care erau rotunjite peste tot. Mai mult, piesele de schimb pentru iPhone 12 sunt mai ieftine. În cazul computerelor MacBook, scorurile variază între 5,6 și 7 din 10. Modelele mai compacte sunt mai greu de desfăcut, iar multe dintre componentele acestora sunt integrate, făcând reparațiile mai complicate.

Indicele de reparabilitate face parte dintr-o inițiativă a autorităților franceze de a reduce nivelul de deșeuri din domeniul produselor electronice. O lege în acest sens a intrat în vigoare la începutul anului, pe 1 ianuarie. Anterior, doar 40% din produsele electronice erau reparate înainte de a fi aruncate, iar autoritățile speră să ca piața de electronice să atingă un nivel de reparații de 60% în următorii 5 ani, afișarea indicelui fiind doar un prim pas în această direcție.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult