Pixel 6 Pro apare într-un prim video hands-on neoficial

22.09.2021
Pixel 6 Pro apare într-un prim video hands-on neoficial

Vârful de gamă al seriei Pixel 6 apare pentru prima dată într-un clip video, surprinzând designul neconvențional de carcasă inspirat din noul stil de interfață Android, Material You.

Deși Google a încercat să preîntâmpine avalanșa de zvonuri mai mult sau mai puțin bazate pe informații reale, anunțând noua seriei Pixel încă din luna august, majoritatea detaliilor au fost păstrate pentru evenimentul de lansare pregătit pentru luna octombrie.

Printre noutățile aflate „pe surse” avem un chipset optimizat de Google prin includerea unui procesor personalizat pentru accelerarea funcțiilor bazate pe AI, cum ar fi cea de asistență prin comandă vocală, traducere în timp real și optimizarea performanțelor foto.

De data aceasta, luăm un prim contact cu un prototip Pixel 6 Pro funcțional, afișând noul ornament pentru camera foto, ecranul cu margini curbate și perforație aplicată central, respectiv butoanele poziționate exclusiv pe partea dreaptă a ramei laterale.

Judecând după designul logoului aplicat pe spatele carcasei, probabil că exemplarul în cauză este un prototip timpuriu, dar totuși bine finisat și reprezentativ pentru designul general al seriei Pixel 6.

Potrivit listei preliminare cu specificații, seria Pixel 6 Pro vine cu ecran pOLED de 6.71 inch (3120 x 1440 pixeli), de tip curbat și cu rată de refresh adaptiv la 120Hz. Configurația va avea 12GB memorie RAM și stocare de 128GB / 256GB / 512GB, cameră foto principală de 50MP, cameră Ultra-wide de 12MP + telephoto de 48MP. Camera frontală este un mode cu rezoluție 12MP. Pe lista dotărilor mai intră un acumulator de 5000mAh cu încărcare rapidă, conectivitate 5G, suport dual-SIM, senzor de amprentă sub ecran și difuzoare stereo.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult