GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT Review: performanță la un preț corect

23.06.2025
GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT Review: performanță la un preț corect

Prin intermediul modelelor anterioare, Radeon RX 9070 și 9070 XT, AMD a dat un test de maturitate, dovedind că poate oferi in continuare plăci video competitive, la prețuri mai atrăgătoare decât cele ale concurenței. Și, în timp ce seria RX 9070 activează în segmentul mid-high, piața are nevoie și de produse mai accesibile, nu toată lumea fiind dispusă să investească mii de euro într-un singur sistem. Iar noile RX 9060 XT vin să umple acest gol, promițând performanță excelentă în 1080p și suficientă pentru 1440p, la un preț ce depășește cu puțin 2000 lei.

Pentru a fi mai exacți, noile plăci de la AMD sunt disponibile în două variante: 9060 XT cu 16 GB de memorie video, respectiv cu 8 GB de memorie video. În ciuda prețului un pic mai ridicat, recomandarea noastră călduroasă merge spre cea cu 16 GB, modelul cu numai 8 GB nemaifăcând față în anumite titluri mai pretențioase.

În rest, AMD promite probabil cel mai bun raport performanță / preț pentru 9060 XT, precum și suport complet pentru noile sale tehnologii de gaming, în frunte cu FSR 4 (FidelityFX Super Resolution, soluție de upscaling bazată pe reconstrucția imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale), dar și performanță îmbunătățită în titlurile cu Ray Tracing (în limita acestui segment de preț). Iar noi vom verifica dacă aceste promisiuni se și adeveresc, prin intermediul modelului GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16G pe care l-am avut la dispoziție pentru testare.

GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16G

Aminteam mai devreme că 16 GB de memorie video au devenit o necesitate pentru jocurile moderne din ziua de astăzi, care au început să consume resurse tot mai mari, mai ales în momentele în care sunt folosite cele mai detaliate texturi, rezoluția urcă peste tradiționalul 1080p (1920×1080) sau sunt activate efectele de Ray Tracing. Astfel, nu ar trebui să vă mire dacă pe plăci cu numai 8 GB veți întâlni „poticniri” vizibile, foarte deranjante, tocmai atunci când acțiunea jocului devine mai captivantă.

Din fericire, implementarea de față este dotată cu 16 GB de memorie video, de tip GDDR6, de această dată cu o lățime de bandă de 128-bit. Astfel, nu ar trebui sa întâlniți probleme majore în cadrul niciunui joc actual, păstrând însă rezoluțiile și nivelul de detalii în limite rezonabile.

Radeon RX 9060 XT

După cum ne-au obișnuit cei de la GIGABYTE, modelele marcate OC beneficiază de overclocking din fabrică, în cazul Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16GB fiind vorba despre frecvențe ale cipului ce pot urca, în modul Boost, până la 3320 MHz (cu aproape 200 MHz peste frecvența de referință de 3130 MHz). Această supra-tactare este posibilă grație soluției de răcire Windforce cu care producătorul ne-a obișnuit, în cazul de față fiind folosite trei ventilatoare cu design Hawk și pale striate (față de numai două la alte modele concurente), care se rotesc în direcții diferite, heat pipe-uri si radiator din cupru, precum și un gel termo-conductiv foarte eficient. Toate acestea ar trebui să mențină temperaturile sub control și să asigure confortul termic necesar unei bune funcționări.

Precum la modelele mai scumpe ale producătorului, și partea din spate a acestei plăci beneficiază de protecție metalică, iar construcția este foarte solidă, cu o textură aderentă și plăcută la atingere, colțuri “rotunjite” care asigură o manevrare mai comodă a plăcii, dar și un panou glisant, cu posibilitatea de a muta logo-ul GIGABYTE în dreptul iluminării RGB. Faptul că Radeon RX 9060 XT este o placă mai accesibila nu înseamnă că gamerii ar trebui să renunțe la micile bucurii iluminate din carcasa PC-ului.

Radeon RX 9060 XT

De această dată, nu avem parte decât de trei ieșiri video, două de tip DisplayPort 2.1a și numai una de tip HDMI 2.1b, fiind asigurată totuși compatibilitatea cu toate monitoarele sau TV-urile moderne.

Pentru utilizarea acestui model, GIGABYTE recomandă o sursă cu puterea de 450 W sau mai ridicată, alimentarea fiind realizată prin intermediul unui singur conector PCI-E de 8 pini. Dimensiunile plăcii, de asemenea, sunt “omenești” – 281x118x40mm – asigurând că aceasta își va găsi loc și în carcase mai mici sau mai vechi, în cazul unui upgrade.

Radeon RX 9060 XT

Suport complet pentru tehnologiile de gaming de la AMD

Chiar dacă nu beneficiază de aceeași frecvență de apariție a versiunilor noi precum suratele lor din „tabăra verde”, driverele Adrenalin ale celor de la AMD s-au maturizat, incluzând o suită de tehnologii menite să facă viața mai ușoară pentru iubitorii de jocuri.

Aceste facilități, grupate de AMD sub denumirea HYPER-RX, reunesc funcții precum AMD Radeon Anti-Lag (pentru eliminarea latenței), AMD Fluid Motion Frames 2 (generare de cadre suplimentare pentru performanță sporită), AMD Radeon Super Resolution (upsampling și reconstrucție de la rezoluții inferioare pentru sporirea performanței în jocurile fără suport nativ pentru FSR), AMD Radeon Boost (scăderea automată a rezoluției pentru a menține performanța în anumite titluri DX11/12) și AMD FidelityFX Super Resolution (cunoscut și drept FSR, este tehnica de upscaling/reconstrucție promovată de AMD ca alternativă universală la DLSS-ul de la NVIDIA).

Așa cum am mai făcut-o, vă recomandăm totuși să țineți aceste opțiuni dezactivate și să le porniți, pe rând, în special în jocurile care oferă suport nativ pentru acestea (cele care includ în meniuri proprii bife pentru AMD FSR, spre exemplu).

Radeon RX 9060 XT

Pentru seria 9000, AMD se laudă cu doi pași mari făcuți înainte: tehnologia FidelityFX Super Resolution (FSR) a ajuns la versiunea 4, procesele de upscaling și reconstrucție fiind realizate acum cu ajutorul AI-ului, calitatea imaginilor rezultate fiind sensibil mai ridicată decât la versiunile anterioare de FSR. Principiul de bază rămâne același: pentru un spor de performanță, imaginile sunt renderizate intern la o rezoluție mai mică și, cu ajutorul FSR, reconstruite în rezoluția finală. Mai mult, chiar dacă jocurile nu beneficiază de suport nativ pentru FSR 4, este inclusă o opțiune în meniul driverelor prin care toate titlurile cu suport FSR 3.1 pot beneficia automat de calitatea îmbunătățită oferită de FSR 4. Este vorba despre o simplă bifă, ce poate fi activată direct din overlay-ul AMD, chiar în timp ce jocul rulează.

A doua îmbunătățire majoră este reprezentată, conform AMD, de performanța sporită în titlurile ce utilizează Ray Tracing (față de generațiile anterioare de plăci Radeon). Într-adevăr, jocurile ce beneficiază de implementări hibrid de Ray Tracing (în care doar câteva efecte precum reflexiile, iluminarea sau umbrele sunt redate cu RT, restul fiind bazat pe procedeul tradițional de rasterizare) se bucură de performanță sensibil mai bună decât în trecut. Totuși, nu ar trebui să vă așteptați la minuni din partea titlurilor cu implementări complete de Path Tracing (sau Full Ray Tracing), AMD fiind aici cu un pas în urma concurenței.

Radeon RX 9060 XT

Configurația de test

Pentru testarea modelului GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16GB, am folosit configurația de mai jos, scopul fiind obținerea unor framerate-uri care să asigure o experiență de gaming de calitate în rezoluția 1080p (1920×1080) și, dacă este posibil, în 1440p (2560×1440), cu cât mai puține sacrificii vizuale.

  • Placă de bază: GIGABYTE AORUS B850 ELITE WI-FI 7 ICE
  • Procesor: AMD Ryzen 7 9800X3D
  • Memorie RAM: Kingston Fury 64GB DDR5-6000
  • Răcire: GIGABYTE AORUS WATERFORCE X II 360
  • Stocare: Kingston FURY Renegade G5 PCIe Gen 5 2TB
  • Sursă: GIGABYTE GP-UD1000GM PG5 80+ Gold 1000W

Pe acest sistem am folosit Windows 11 64-bit, adus la zi în ceea ce privește update-urile disponibile din partea Microsoft, cât și driverele AMD Software: Adrenalin Edition.

Configurației de mai sus i-am adăugat un monitor de gaming GIGABYTE AORUS FO27Q2, oferit de producător special pentru acest test. Este un model dedicat pentru gameri, cu diagonala ecranului de 27”, panou QD-OLED, cu rezoluție nativă 2560×1440 (perfectă pentru ce promite Radeon RX 9060 XT), rată de refresh de 240 Hz, timp de răspuns de 0,3 ms GTG, dar și certificare DisplayHDR True Black 400 și suport pentru AMD FeeSync Premium Pro (pentru activarea VRR, în caz de necesitate).

AORUS FO27Q2
Foto: monitorul GIGABYTE AORUS FO27Q2

Cum se comportă Radeon RX 9060 XT în jocuri

Regula de bază în ceea ce privește soluțiile video de la AMD rămâne valabilă și în acest caz: cam toate titlurile bazate pe API-urile DirectX 11 sau 12 renderizate în mod tradițional (prin rasterizare, fără Ray Tracing) ar trebui să ruleze foarte bine, fără mari eforturi de tweaking și configurare.

Când vine vorba însă de RT, recomandarea noastră este să activați FSR 4, acolo unde se poate, pentru că penalizările de performanță sunt, de cele mai multe ori, drastice. Aici intervine însă și nivelul calitativ al imaginilor obținute: rularea unui joc în rezoluție 1080p, cu FSR pornit (4 sau o versiune mai veche), înseamnă renderizarea internă a acestuia într-o rezoluție sub-HD, rezultatele fiind, câteodată, slabe calitativ.

Radeon RX 9060 XT

Fără Ray Tracing

Nu ar trebui să vă faceți griji în ceea ce privește jocurile multiplayer competitive, de tip eSports, cum ar fi Counter-Strike 2, Valorant, League of Legends sau Dota 2: toate acestea vor rula foarte bine pe o astfel de soluție video, împingând framerate-urile peste rata de refresh nativă a monitorului. Spre exemplu, Counter-Strike 2, la setări medii, în rezoluția 1440p, poate atinge 330 fps. Pentru un spor de framerate, se poate coborî rezoluția la 1080p, performanța atingând peste 450 de cadre pe secundă.

În schimb, în jocuri mai pretențioase precum recentul STALKER 2: Heart of Chornobyl, va trebui să vă mulțumiți cu rezoluția 1080p, media de framerate înregistrată la nivelul de detalii Epic fiind puțin sub 60 fps. În 1440p, placa video de față înregistrează puțin peste 40fps, fiind nevoie de un display cu VRR și o oarecare toleranță la sacadări pentru a vă putea “bucura” de o asemenea experiență. Personal, recomand 1080p și ajustarea anumitor opțiuni grafice pentru a atinge un nivel stabil de 60+fps.

Radeon RX 9060 XT

Un lucru este cert: motorul grafic cu ajutorul căruia sunt realizate noile titluri din seria Call of Duty iubește soluțiile video de la AMD. Astfel, pe GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16GB nu veți avea probleme în a rula Call of Duty: Black Ops 6 cu presetul grafic urcat la Extreme: am obținut o medie de 115 fps în 1080p și 80 fps în 1440p, framerate-uri mai mult decât satisfăcătoare pentru o experiență de joc fluentă.

De asemenea, dacă sunteți împăcați cu ideea că nu ar trebui să activați Ray Tracing, Cyberpunk 2077: Phantom Liberty poate oferi framerate-uri excelente, folosind preset-ul calitativ High (fără a porni RT): o medie de aproape 120 fps în rezoluția 1080p și un respectabil 75 fps în 1440p.

Radeon RX 9060 XT

Cu Ray Tracing

În schimb, dacă țineți morțiș să încercați Cyberpunk 2077 cu Ray Tracing activat, va fi nevoie de pornirea FSR pe nivelul calitativ Quality pentru a obține un framerate stabil de peste 60 fps, și asta doar în rezoluția 1080p. Dacă sunteți un pic mai toleranți sau vă bazați pe aportul VRR, acest nivel calitativ oferă cam 40 fps în 1440p.

În schimb, jocuri ceva mai vechi, cu implementări hibride de Ray Tracing, precum Avatar: Frontiers of Pandora sau Metro Exodus Enhanced Edition oferă performanțe mai mult decât satisfăcătoare, aici fiind evidente îmbunătățirile pe care AMD le-a adus renderizării cu RT de pe soluțiile Radeon 90×0. În Avatar: Frontiers of Pandora, cu detaliile urcate la Ultra și rezoluția 1080p, am obținut 74 fps (doar 50fps în 1440p), iar în Metro Exodus EE, cu detalii Ultra și Ray Tracing Normal, am urcat până la 150 fps (în 1080p) și aproape 100 fps (în 1440p).

Reversul medaliei îl reprezintă titluri precum Black Myth: Wukong, gândit să funcționeze cu soluția de Path Tracing a concurenței. Dacă urcăm nivelul detaliilor la Very High și activăm Full Ray Tracing, nici măcar folosind FSR nu ajungem la o medie de 30 de cadre pe secundă (și asta doar în 1080p, nici nu are rost să discutăm despre 1440p). Evident, datele problemei sunt complet altele dacă renunțați la RT, aceasta fiind, după cum aminteam, recomandarea noastră când și dacă aveți de gând să utilizați o astfel de placă video.

Radeon RX 9060 XTConcluzie

În peisajul actual al plăcilor video, chiar dacă GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16GB reprezintă o soluție de intrare în gamă, nu înseamnă că placa de față nu se descurcă onorabil, chiar și în titluri mai noi, păstrând totuși un nivel realist al așteptărilor. Cu alte cuvinte, atât timp cât țineți opțiunile Path Tracing sau Full Ray Tracing dezactivate, ar trebui să puteți rula cam orice joc în condiții bune și foarte bune, cel puțin în 1080p, câteodată chiar și în 1440p.

Placa video GIGABYTE AMD Radeon RX 9060 XT GAMING OC 16GB este disponibilă acum la prețul de 2.279,99 lei, cu trei ani de garanție din partea producătorului.

Monitorul GIGABYTE AORUS FO27Q2 este disponibil acum la prețul de 3.317,98 lei, cu trei ani de garanție din partea producătorului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult