Apple va lansa noua actualizare a iOS 26, complexă pentru utilizatorii de iPhone. Poate fi considerată complexă și datorită noului design Liquid Glass, dar și actualizărilor majore pentru Messages, Wallet, CarPlay și altele.
Mai mult, versiunea beta a iOS 26 are și o nouă facilitate pentru protecția copiilor. Mai exact, FaceTime va îngheța sunetul și imaginea dacă cineva dintre cei implicați într-o convorbire începe să se dezbrace.
Când Apple a prezentat versiunea iOS 26 luna trecută, a menționat mai multe noi instrumente care vor fi disponibile pentru conturile copiilor. Unul dintre acestea este o modificare adusă aplicației FaceTime prin care va fi blocată nuditatea.
Deși compania susține că este pentru protecția copiilor, cel puțin în versiunea beta a iOS 26, se pare că o funcție similară ar putea fi implementată pentru toți utilizatorii – inclusiv pentru adulți.
În iOS 26, FaceTime îngheață videoclipul și sunetul apelului atunci când detectează nuditate. Aplicația va afișa, apoi, un mesaj de avertizare.
FaceTime oferă utilizatorilor opțiunea de a relua imediat sunetul și videoul sau de a încheia apelul.
Încă nu s-a stabilit clar dacă funcția, în versiunea beta, se aplică intenționat adulților, sau este doar o eroare, când ar trebui să se aplice doar în conturilor copiilor.
Această funcție, care ar putea ridica probleme de confidențialitate pentru unii, are la bază Communication Safety.
Communication Safety utilizează învățarea automată pe dispozitiv pentru a analiza atașamentele foto și video și pentru a determina dacă o fotografie sau un videoclip pare să conțină nuditate. Deoarece fotografiile și videoclipurile sunt analizate pe dispozitivul respectiv, Apple nu primește o informație că a fost detectată nuditate și nu are acces la fotografii sau videoclipuri.
Cu alte cuvinte, totul se întâmplă pe dispozitiv, așa că Apple nu va avea nicio informație despre ce ar conține apelul.
Communication Safety va interveni atunci când este detectată nuditate în apelurile video FaceTime și pentru a estompa nuditatea în Shared Albums din secțiunea Photo.
Sursa: 9to5Mac