Versurile pieselor de la Eurovision au devenit tot mai simple și mai politice de-a lungul deceniilor, potrivit unui studiu al Universității din Viena prezentat cu ocazia celei de-a 70-a ediții a festivalului. Dragostea rămâne, cu toate acestea, tema dominantă, regăsindu-se în aproape două treimi dintre piesele din acest an, transmite Mediafax.
Psihologul și muzicologul Markus Foramitti a analizat aproape 1.800 de cântece participante la concurs din 1956 până în prezent. Cercetarea, comandată de postul public austriac ORF, arată că versurile tind să includă un limbaj tot mai negativ, deși această evoluție este mai lentă decât în alte topuri internaționale.
„Probabil are legătură cu faptul că la Eurovision există mai multă cenzură — se folosesc mai puține înjurături și mai puțini termeni sexuali”, a spus Foramitti.
Temele festive își mențin o prezență constantă de-a lungul anilor, iar conținutul politic crește lent, în ciuda regulilor festivalului care îl interzic explicit. Majoritatea referințelor politice apar în mod simbolic sau indirect.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple rămâne piesa „1944”, cu care ucraineanca Jamala a câștigat concursul în 2016, abordând deportarea tătarilor din Crimeea ordonată de Stalin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La ediția din 2024 de la Malmö, Suedia, piesa israeliană „Hurricane”, cu referire la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, a generat noi controverse.
Prezența Israelului continuă să tensioneze atmosfera festivalului, pe fondul operațiunii militare din Gaza, soldată cu peste 70.000 de morți și catalogată drept „genocid” de către critici. Cinci țări, printre care și Spania, au decis să boicoteze ediția din acest an.
Cât privește tendința de simplificare a versurilor, Foramitti o explică prin preferința publicului pentru conținut ușor de procesat și algoritmii platformelor de streaming, care favorizează piesele cu un „hook” imediat. Un exemplu relevant în ediția actuală este piesa grecească „Ferto”, interpretată de Akylas, situată pe locul al doilea în proiecțiile caselor de pariuri.