De ce anul 536 d.Hr. a fost cel mai groaznic an din istoria omenirii: frig, foamete și apoi ciumă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un număr tot mai mare de dovezi istorice și științifice arată că anul 536 d.Hr. a fost cel mai groaznic an în care să trăiești. În toată Europa, Orientul Mijlociu și în anumite părți ale Asiei, un văl misterios a acoperit soarele, fapt care a provocat scăderea temperaturilor și a declanșat perturbări climatice severe, care au dus la suferințe globale fără precedent, transmite publicația ZME Science.

Michael McCormick, istoric și arheolog la Universitatea Harvard, a caracterizat această perioadă drept „începutul uneia dintre cele mai grele perioade în care s-a trăit vreodată, dacă nu chiar cel mai greu an”.

Cronicile istorice din acea epocă documentează acest fenomen înfiorător. Istoricul bizantin Procopius a scris că „soarele și-a revărsat lumina fără strălucire, asemenea lunii, pe tot parcursul anului”. În același timp, omul de stat roman Cassiodorus a observat că soarele părea să-și piardă lumina naturală, după ce a căpătat o nuanță albăstruie.

Cercetătorii moderni atribuie această întunecime atmosferică unei erupții vulcanice masive, petrecute probabil în Islanda sau în altă parte a emisferei nordice. Acest dezastru a fost urmat de alte erupții majore în jurul anilor 540 și 547, inclusiv cea a vulcanului Ilopango din actualul El Salvador.

Particulele de sulf aruncate în atmosferă au reflectat lumina soarelui înapoi în spațiu. Fenomenul a răcit verile europene cu 1,5 până la 2,5 grade Celsius și a declanșat cea mai rece perioadă pe care continentul o cunoscuse în aproape două milenii.

Oamenii de știință au confirmat aceste schimbări climatice prin analiza inelelor de creștere ale copacilor și a carotelor de gheață din Groenlanda, Antarctica și din Alpii elvețieni. Fragmente microscopice de sticlă vulcanică găsite într-un ghețar elvețian s-au potrivit cu rocile vulcanice islandeze și au dovedit că atmosfera era plină de resturi vulcanice.

Lipsa de lumină solară și de căldură care a rezultat a provocat pierderi masive ale recoltelor și foamete devastatoare în toată Eurasia, iar cronicile irlandeze menționează „o lipsă de pâine în anii 536–539”.

Această lipsă de hrană a slăbit sistemul imunitar al oamenilor și a pregătit terenul pentru Ciuma lui Iustinian din anul 541 d.Hr. Ciuma bubonică a cuprins zona mediteraneană, unde a ucis un număr imens de oameni și a paralizat Imperiul Bizantin.

Redresarea economică și demografică a durat mai mult de un secol, iar carotele de gheață indică o reluare a exploatării miniere a argintului și a comerțului cu acesta abia în jurul anului 640 d.Hr.