La opt săptămâni de la lansarea publică, rețeaua de socializare eYou a depășit pragul de 100.000 de utilizatori, anunță compania într-un comunicat de presă transmis către Go4it.ro.
Construită în jurul „transparenței, credibilității surselor și combaterii dezinformării”, aplicația este disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play. Platforma anunță că eYou combină verificarea informațiilor bazată pe inteligența artificială, un flux de știri în timp real alimentat de AFP, cât și posibilitatea ca utilizatorii să aleagă ce conținut să urmărească și să controleze proprii lor algoritmi.
Succesul eYou s-a bazat exclusiv pe recomandările utilizatorilor, fără investiție în marketing. Această creștere complet organică a fost realizată de o echipă formată din doar patru persoane, inclusiv cei doi co-fondatori ai platformei. În prezent, cele mai mari comunități eYou se află în România, Germania, Regatul Unit și Franța.
Utilizatorii accesează platforma, în medie, de 7,7 ori pe zi și petrec în total 45 de minute zilnic, iar platforma înregistrează în prezent o rată de retenție de 43%. Grégoire Vigroux, cofondator eYou, susține că introducerea funcției video va aduce și mai mulți utilizatori pe platforma europeană.
„Faptul că am ajuns la 100.000 de utilizatori în doar opt săptămâni, înainte chiar de lansarea funcției video, demonstrează că oamenii caută o experiență diferită de social media. Am atins acest prag înainte de a introduce cel mai consumat format de conținut din social media. Lansarea funcției video marchează începutul următoarei etape de creștere”, a declarat Grégoire Vigroux, cofondator eYou.
Compania transmite că fiecare videoclip publicat pe eYou este procesat automat printr-un sistem de verificare a informațiilor bazat pe inteligență artificială, care analizează atât conținutul audio, cât și textul asociat înainte ca videoclipul să fie publicat.
Videoclipurile sunt, de asemenea, transcrise automat pentru a îmbunătăți accesibilitatea. Utilizatorii își păstrează controlul deplin asupra experienței lor, inclusiv posibilitatea de a dezactiva complet videoclipurile din fluxul de știri.
Odată cu lansarea funcției video, eYou intră într-o nouă etapă a dezvoltării sale și își propune să ajungă la un milion de utilizatori în următoarele douăsprezece luni.
Startup-ul finalizează în prezent o rundă de finanțare seed în valoare de 1,3 milioane de euro, la care participă un fond de venture capital și mai mulți investitori de tip business angel, peste jumătate din sumă fiind deja angajată. Finanțarea va accelera extinderea platformei în Europa, România, Germania și Franța fiind identificate drept piețele prioritare.