Peste 90% dintre băncile europene utilizează deja inteligența artificială în principalele funcții de business, arată un studiu Visa Consulting & Analytics realizat în rândul a 325 de factori de decizie din 17 piețe. În Europa Centrală și de Est, regiune din care face parte și România, gradul de adopție atinge 77% în relația cu clienții și 71% în dezvoltarea de produse.
La nivel european, 48% dintre instituții își concentrează investițiile pe eficiența operațională și pe productivitatea muncii, în timp ce 30% vizează experiența clienților și combaterea fraudelor.
Instituțiile care implementează tehnologia în medii cu volume mari și procesare în timp real au o probabilitate cu 40% mai mare să obțină transformări majore.
În regiunea central și est-europeană, reducerea costurilor operaționale constituie un motiv important de investiție pentru circa 70% dintre respondenți, categorie în care regiunea este devansată doar de Germania. Totodată, 57% menționează productivitatea angajaților. În schimb, utilizarea tehnologiei în creditare și asigurări ajunge la doar 46% în regiune, comparativ cu piețele vestice și nordice, unde depășește frecvent 60% sau 80%.
În România, marile bănci direcționează aceste soluții spre automatizarea sarcinilor de rutină și reconfigurarea rolului angajaților. Oana Ilaș, director general adjunct retail banking la Banca Transilvania, a arătat că tehnologia permite accelerarea răspunsurilor și simplificarea fluxurilor digitale. „Iar pentru mine acesta este unul dintre cele mai importante roluri ale AI-ului: nu să elimine interacțiunea umană, ci să o facă mai valoroasă. Să preia ceea ce poate fi simplificat și automatizat și să lase oamenilor mai mult timp pentru situațiile în care expertiza, discernământul și empatia fac diferența”, a subliniat oficialul băncii.
Liderii din BCR, CEC Bank, ING Bank România și Raiffeisen Bank România susțin o viziune convergentă: automatizarea fluxurilor end-to-end și degrevarea echipelor de sarcinile repetitive lasă loc consilierii aplicate și gândirii critice, concomitent cu impunerea unei guvernanțe stricte a securității datelor.
De asemenea, extinderea spre capabilități agentice, în cadrul cărora sistemele pot executa comenzi în numele utilizatorului, sporește cerințele de siguranță și autorizare. La nivel continental, 86% dintre directorii intervievați anticipează că tehnologia va transforma fundamental retail bankingul până în 2030.