Operațiunea „Troia”: Rețea acuzată că a vândut un milion de telefoane second-hand ca noi, vizată de percheziții în România și alte 18 state

29.09.2026
Operațiunea „Troia”: Rețea acuzată că a vândut un milion de telefoane second-hand ca noi, vizată de percheziții în România și alte 18 state
Sursa foto: Magnific / rawpixel.com

Parchetul European (EPPO) a declanșat o amplă anchetă transfrontalieră în 19 țări, printre care și România. Ancheta vizează o organizație infracțională bănuită că a comercializat peste un milion de telefoane mobile folosite pe post de dispozitive noi și a cauzat consumatorilor din Uniunea Europeană o pagubă estimată la cel puțin 300 de milioane de euro, transmite Mediafax.

- articolul continuă mai jos -

Operațiunea, cu numele de cod „Troia”, a mobilizat 1.770 de polițiști, inspectori fiscali și vameși în peste 160 de percheziții și ridicări de probe. Șapte persoane au fost arestate în Austria, Germania și Spania, printre care s-ar afla și cei doi presupuși lideri ai rețelei. Acțiunile, coordonate de biroul EPPO din Köln, au început sâmbătă și s-au derulat în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Elveția și Țările de Jos, în timp ce un martor a fost audiat în Regatul Unit.

Potrivit anchetatorilor, telefoanele erau asamblate din piese uzate în Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, apoi curățate și reambalate pentru a părea noi înainte de a fi expediate în Țările de Jos. Dispozitivele ajungeau ulterior în depozite germane și erau vândute prin platforme online către clienți din întregul bloc comunitar.

Circuit fraudulos și pierderi fiscale de peste 30 de milioane de euro

Pe lângă înșelarea cumpărătorilor, procurorii europeni investighează și o schemă masivă de evaziune fiscală. Din 2018, companii-paravan din Austria, Bulgaria, Germania, Țările de Jos și Elveția ar fi aplicat fraudulos regimul special de taxare a marjei, ceea ce a cauzat statelor membre pierderi de TVA de peste 30 de milioane de euro.

Procurorii notează că această procedură permite plata TVA doar pentru marja de profit la revânzarea bunurilor second-hand, însă telefoanele erau etichetate drept noi, situație în care taxa trebuia achitată integral. EPPO a precizat că mecanismul a generat „pierderi fiscale în țările în care telefoanele folosite au fost comercializate ca produse noi”.

Investigația a pornit de la o sesizare transmisă de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), iar intervenția a beneficiat de sprijinul Europol, Eurojust și al numeroaselor autorități naționale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult