Sony face pasul cel mare și trece la OLED

13.09.2007
Sony face pasul cel mare și trece la OLED

De fapt, Sony este primul producător din domeniu care anunță începerea producției de serie a televizoarelor bazate pe tehnologie OLED, cea care va reprezenta în viitor, sfârșitul modelelor LCD și al celor cu plasmă.

Noi am mai discutat despre ecranele OLED de mari dimensiuni, însă doar la nivel de prototipuri. Sony a prezentat în luna mai a acestui an, două prototipuri de ecrane OLED, care stau la baza celor 11 modele de ”OLED TV-uri” așteptate pe piață în decembrie. Evident, privilegiații sunt doar niponii. Probabil că după ce se saturează piața japoneză, astfel de modele se vor ivi și prin restul lumii, până atunci, strâgeți bani. Dacă vi se păre că plasmele sunt scumpe, stați să vedeți OLED-urile.

Renumele ecranelor OLED vine din calitatea superioară a imaginilor, dată aproape exclusiv de valorile foarte mari ale contrastului, apropiate de 1.000.000:1. Un alt aspect remarcant la aceste tipuri de ecrane îl reprezintă grosimea lor, mai mică de 1 cm. Când vorbești de diferența dintre un LCD și un OLED, este ca și cum ai compara primele televizoare color cu LCD-urile actuale. Poate exagerez puțin, însă doar puțin.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News