AirPods gen 2 sunt „imposibil de reparat”. Continuă să fie cele mai populare căşti wireless din lume

Când vine vorba despre reparaţii acasă, produsele Apple sunt unele dintre cele mai complicate de desfăcut. Apple consideră că acestea trebuie reparate exclusiv în service-urille sale autorizate şi face tot posibilul pentru a împiedica intervenţiile în afara lor. De la şuruburi proprietare, la lipsa pieselor de schimb originale, la lipirea anumitor componente, iPhone-urile, iPad-urile şi MacBook-urile au dat bătăi de cam multora. Niciun dispozitiv Apple nu este mai greu de reparat decât noile AirPods, însă, care au fost declarate „ireparabile” de către iFixit.

Compania iFixit oferă ghiduri de dezasamblare, sfaturi şi chiar componente pentru multe dintre dispozitivele pe care le folosim zi de zi, însă niciun alt dispozitiv nu pare să le dea atât de multe bătăi de cap precum AirPods. Noile căşti de generaţie a doua sunt aproape identice cu cele lansate în urmă cu aproape trei ani şi păstrează multe dintre dezavantajele acestora.

Căştile în sine, micile AirPods, sunt sigilate cu adeziv foarte puternic, care poate fi dezlipit cu greu, însă anumite comopnente sunt atât de bine fixate cu lipici, încât este imposibilă dezmembrarea lor fără distrugerea întregii carcase. Din acest motiv, căştile AirPods nu pot fi pur şi simplu reparate în cazul în care păţesc ceva. Apple oferă posibilitatea de a „înlocui bateria” contra cost, însă acest lucru implică simpla schimbare a căştii.

Dezmembrarea dezvăluie însă şi câteva detalii interesante. De exemplu, carcasa de încărcare include o baterie identică cu cea din prima generaţie, fiind adăugată însă o bobină pentru încărcare wireless în noua versiune. De asemenea, LED-ul care indică nivelul de încărcare este acum poziţionat la exterior. La interior, Apple pare să fi izolat mai bine componentele cutiuţei pentru rezistenţă la apă, însă având în vedere că aceste căşti nu sunt lăudate pentru astfel de funcţii, probabil că nu este o idee bună să le expunem la contact cu lichid.

Astfel, AirPods primesc un scor de 0/10 la capitolul reparabilitate, întrucât Apple nu doreşte ca acestea să poată fi reparate. Este necesară deteriorarea carcasei pentru înlocuirea anumitor componente, iar reciclarea lor este aproape imposibilă, întrucât companiile care se ocupă cu aşa ceva nu pot accesa uşor bateriile.

AirPods rămân însă cele mai populare căşti wireless de pe piaţă şi sunt în continuare considerate cele mai „convenabile”, oferind o funcţionalitate simplă şi intuitivă. Lipsa izolării fonice se face simţită în medii zgomotoase, însă microfoanele sale sunt considerate superioare concurenţei, întrucât acestea sunt poziţionate mai aproape de gura utilizatorului, oferind un sunet mai clar în convorbiri. Conform unui raport Counter Point pentru ultimul trimestru fiscal, Apple a vândut 60% dintre toate căştile wireless din ultimele trei luni, livrând peste 12 milioane de unităţi AirPods.