Aplicaţii iOS şi Android pe care trebuie să le ai în telefon neapărat în 2020

30.03.2020
Aplicaţii iOS şi Android pe care trebuie să le ai în telefon neapărat în 2020

Întrucât o parte din ce înc e mai mare din viaţa noastră de zi cu zi se mută în online, iar telefoanele sunt principala metodă prin care accesăm internetul, începem să depindem din ce în ce mai mult de aceste dispozitive şi de serviciile pe care le accesăm cu ajutorul lor. Iată o listă de aplicaţii pe care trebuie neapărat să le ai instalate în 2020 pe telefonul mobil pentru a face cât mai multe lucruri pe internet, fără să fii nevoit să rezolvi anumite lucruri în persoană. De altfel, am inclus şi aplicaţii care îţi pot face viaţa mai uşoară pe perioada izolării din cauza pandemiei COVID-19.

Reţele de socializare şi chat

Probabil că aveţi deja aplicaţii pentru reţele de socializare deja instalate, însă majoritatea folosesc doar Facebook şi Instagram. Există însă şi alte reţele de socializare pe care le puteţi descoperi cât timp staţi în casă, unele oferind acces la informaţii într-un mod mai rapid, sau într-un alt stil decât ne-am obişnuit cu fluxurile interminabile de pe Facebook, de exemplu. Iată aplicaţiile de socializare pe care ar trebui să le ai în 2020:

Stocare în cloud

Telefoanele din prezent oferă de obicei mai mult spaţiu de stocare decât ar avea nevoie un utilizator normal, iar dispozitivele cu Android pot mări acest spaţiu folosind carduri microSD. Totuşi, stocarea în cloud vine şi cu alte avantaje: posibilitatea de a avea acces imediat de pe mai multe dispozitive la anumite fotografii, videoclipuri sau documente, fără a fi necesară conectarea directă între dispozitive. Iată care sunt cele mai bune soluţii de stocare în cloud de pe mobil în acest moment:

Aplicaţii de banking

Acum mai mult ca niciodată, aplicaţiile de banking şi cele din categoria Fintech sunt foarte necesare. Pentru că vizita la sediul unei bănci nu mai este atât de simplă precum era înainte de epidemia de COVID-19, iar utilizarea banilor cash nu este recomandată, întrucât poate să răspândească virusul, probabil că ar fi o idee bună să folosiţi o aplicaţie de online banking sau o alternativă la acestea sub forma unui serviciu din categoria Fintech

Hărţi şi Navigaţie

Pentru a ajunge repede oriunde, fie că plecaţi la distanţă mică, fie că trebuie să ajungeţi în alt oraş sau chiar în altă ţară, este necesar să aveţi aplicaţii de navigaţie actualizate şi bine puse la punct. Iată care ar fi câteva dintre cele mai bune.

Aplicaţii de editare foto şi video

Pentru că partea de captură foto este foarte importantă pentru smartphone-uri, şi capabilitatea de a edita rapid fotografii şi clipuri video ar trebui să fie la fel de importantă pentru utilizatori. Iată câteva aplicaţii la care să apelaţi fie dacă aveţi nevoie rapid de o mică editare, sau că vreţi să faceţi un montaj cu materiale înregistrate.

Filme, muzică, clipuri video, streaming

Din ce în ce mai mult conţinut pe care îl consumăm este exclusiv online, pe baza unui abonament lunar. Netflix a popularizat acest tip de conţinut, iar multe alte companii i-au urmat modelul. Iată cele mai bune aplicaţii pentru urmărit filme şi seriale, ascultat de muzică, clipuri online sau pur şi simplu streaming, de gaming şi nu numai.

Muncă de la distanţă / colaborare video

Pentru că din ce în ce mai mulţi lucrăm de acasă, iată câteva aplicaţii care pot fi folosite atât de companii la nivel macro, cât şi de echipe la nivel micro pentru a colabora mai bine împreună.

Plată de facturi online

Pentru a evita mersul până la un PayPoint, până la poştă sau ghişeul companiei, puteţi folosi aplicaţii de mobil pentru plata facturilor online. Iată câteva dintre cele mai utile. Unele bănci oferă deja aceste facilităţi direct în aplicaţiile dedicate, însă şi companiile ale căror servicii folosiţi au în general aplicaţii dedicate. Există de asemenea şi soluţii „la cheie”.

Comenzi online

Pentru că va trebui să te fereşti cât mai mult de ieşit din casă, iată câteva opţiuni de aplicaţii pentru comenzi online de la magazine autohtone, servicii internaţionale, cât şi servicii pentru livrarea cumpărăturilor sau mâncării

Taxi / transport urban

Pentru că virusul COVID-19 se răspândeşte cel mai repede în aglomeraţie, este indicat să mergi cu maşina personală sau cu o maşină în care stau cât mai puţini oameni. Astfel, serviciile de transport devin mult mai utile, iar din fericire, există destule aplicaţii de taxi şi transport alternativ în România.

Aplicaţii office şi pentru semnatură digitală

În cele din urmă, există posibilitatea să aveţi nevoie rapid de aplicaţii de tip office, pentru a citi repede un document, pentru a modifica ceva sau chiar pentru a semna documente, fiind mult mai complicate acum înmânările de documente în persoană.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult