TOP 10 aplicaţii de iOS şi Android din ultimii zece ani. Facebook conduce detaşat

Autor: Cătălin Niţu 18.12.2019
TOP 10 aplicaţii de iOS şi Android din ultimii zece ani. Facebook conduce detaşat

Facebook a ajuns în timp să fie una dintre cele mai importante aplicaţii de pe telefonul mobil. Nu numai că poţi vedea permanent ce fac prietenii, membrii ai familiei şi alte persoane din diverse medii, dar a devenit şi un soi de album foto public, cât şi serviciul principal prin care mulţi comunică prin mesaje, apeluri audio sau apeluri video. Cumva, era de aşteptat ca Facebook să fie astfel una dintre cele mai populare aplicaţii din lume.

Conform unui studiu App Annie, care urmăreşte piaţa de aplicaţii pentru mobil, Facebook a fost cea mai descărcată aplicaţie din ultimii zece ani. Aceasta a fost desemnată drept cea mai populară urmărind descărcările între 2010 şi 2012 de pe iOS, apoi date combinate de pe iOS şi Android din 2012 până în prezent, însă doar până în luna noiembrie din 2019.

Se pare însă că top 10 cele mai descărcate aplicaţii de mobil din ultimii zece ani include nu mai puţin de patru aplicaţii de la Facebook, în timp ce restul de şase sunt o combinaţie de reţele de socializare, un browser şi YouTube.

Top 10 aplicaţii pentru mobil din perioada 2010-2019

  1. Facebook
  2. Facebook Messenger
  3. WhatsApp
  4. Instagram
  5. Snapchat
  6. Skype
  7. TikTok
  8. UC Browser
  9. YouTube
  10. Twitter

Când vine vorba despre aplicaţii care au făcut cei mai mulţi bani pe platformele mobile, situaţia este foarte diferită. Majoritatea serviciilor din top sunt bazate pe abonamente, liderul incontestabil fiind evident Netflix, care este urmat de… Tinder.

Top 10 aplicaţii cu cele mai mari încasări din perioada 2010-2019

  1. Netflix
  2. Tinder
  3. Pandora Music
  4. Tencent Video
  5. LINE
  6. iQIYI
  7. Spotify
  8. YouTube
  9. HBO NOW
  10. Kwaii

La capitolul jocuri video pentru mobil, Top 10 la capitolul popularitate sunt jocurile pe care le-am întâlnit probabil cel mai des pe smartphone-uri şi pe care încă le vedem jucate în autobuze, tramvaie sau metrou.

Top 10 jocuri din perioada 2010-2019

  1. Subway Surfers
  2. Candy Crush Saga
  3. Temple Run 2
  4. My Talking Tom
  5. Clash of Clans
  6. Pou
  7. Hil Climb Racing
  8. Minion Rush
  9. Fruit Ninja
  10. 8 Ball Pool

Desigur, cele mai populare jocuri nu sunt însă şi cele care fac cei mai mulţi bani pe platformele mobile. Anumite titluri sunt atât de bine realizate încât jucătorii vor dori să investească mai mulţi bani pentru a cumpăra conţinut digital, iar altele profită de pe urma copiilor sau utilizatorilor uşor de convins, pentru a cumpăra diverse pachete de cărţi, bănuţi virtuali sau alte bonusuri in-game.

Top 10 jocuri cu cele mai mari încasări din perioada 2010-2019

  1. Clash of Clans
  2. Monster Strike
  3. Candy Crush Saga
  4. Puzzle & Dragons
  5. Fate/Grand Order
  6. Honour of Kings
  7. Fantasy Westward Journey
  8. Pokemon Go
  9. Game of War – Fire Age
  10. Clash Royale

Aceşti zece ani au fost însă încă parte din anii formatori ai platformelor digitale. App Store-ul Apple a apărut abia în 2008, cu 2 ani înainte ca datele din acest top să înceapă să fie înregistrate. În ultima perioadă, serviciile, aplicaţiile şi jocurile pe mobil au început să adopte un nou model, pe bază de abonament, iar următorii zece ani vor fi probabil foarte diferiţi din punct de vedere al încasărilor şi aplicaţiilor care vor fi cele mai populare în perioada următoare.