Bentley integrează un „seif” cu amprentă în noul său SUV de lux

21.03.2018
Bentley integrează un „seif” cu amprentă în noul său SUV de lux

Smartphone-urile par să fie domeniul în care vedem cele mai multe inovaţii în ultimii câţiva ani. Chiar dacă existau sisteme de autentificare prin intermediul amprentei şi în trecut, telefoanele mobile sunt cele care le-au introdus în viaţa cotidiană, iar acum din ce în ce mai multe domenii încep să adopte această tehnologie. De exemplu, producătorul de maşini de lux Bentley a integrat un senzor de amprentă în „seiful” de la bordul celui mai nou model al său de SUV: Bentayga.

De fapt acest „seif” nu este mai mult decât un compartiment integrat în consola centrală, sub cotieră. Acesta poate fi deblocat cu ajutorul unui senzor biometric care poate stoca mai multe amprente. Astfel, nu doar şoferul, ci toţi pasagerii pot stoca obiecte de valoare în acest compartiment şi pot avea acces la ele oricând. De altfel, compartimentul pare să fie dedicat în special stocării dispozitivelor mobile.

În interior se regăsesc două mufe USB menite să încarce dispozitivele, dar care oferă şi conectivitate CarPlay pentru utilizatorii de iPhone. Astfel, chiar dacă telefonul este securizat în micul „seif”, consola principală a maşinii poate oferi acces la majoritatea funcţiilor sale uzuale precum agenda telefonică, aplicaţia de mesagerie, muzică şi navigaţie.

Seiful este disponibil ca opţiune pentru cei care configurează un nou Bentayga, fiind realizat de divizia exclusivistă Mulliner. Nu este clar momentan cât costă adăugarea acestui compartiment, însă având în vedere că preţul de bază al maşinii este undeva pe la 160.000 de euro, probabil că nu este ieftin. Este interesant însă faptul că senzorii de amprentă încep să fie prezenţi din ce în ce mai mult în viaţa noastră, în timp ce Apple încearcă să renunţe complet la aceştia.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult