Tesla a vândut cu 50% mai multe maşini în 2019 decât în anul anterior

06.01.2020
Tesla a vândut cu 50% mai multe maşini în 2019 decât în anul anterior

Tesla a reuşit să îşi depăşească recordul de vânzări din 2018 şi totodată să depăşească proiecţiile de vânzări pe care le avea pentru anul 2019. Compania a anunţat că în ultimele 12 luni a livrat nu mai puţin de 367.500 maşini electrice. O mare parte dintre aceste vânzări au fost datorate succesului maşinii Model 3, care este totodată şi cel mai ieftin din portofoliul companiei. Se pare că cele mai multe livrări au avut loc spre sfârşitul anului.

Dintre cele 367.500 de maşini pe care Tesla le-a vândut în 2019, 112.000 au fost vândute în ultimele trei luni ale anului. Producţia a crescut de asemenea în T4 la 105.000 maşini, cu 10% mai mult faţă de trimestrul anterior. Având în vedere faptul că Tesla a livrat doar 63.000 de maşini în primul trimestru, este impresionant faptul că compania a reuşit să recupereze atât de mult teren pe parcursul celorlalte trei trimestre. Următoarele două trimestre au mers însă mai bine, după ajustări de preţ şi îmbunătăţirea ofertei, cu livrări de 95.200, respectic 97.000 de maşini.

Faţă de anul 2018, Tesla a înregistrat o creştere de 50% a numărului de maşini livrate, iar vestea bună a ridicat preţul acţiunilor ocmpaniei cu 3,8%. În 2020, aceste valori ar putea creşte şi mai mult, întrucât compania a început deja să livreze maşini produse în fabrica Tesla din China, prima fabrică a companiei care nu se află pe teritoriul Statelor Unite.

Primii care au primit Tesla Model 3 făcută în China sunt câţiva dintre angajaţii companiei, urmând ca de pe 7 ianuarie, să livreze comenzi şi către alţi clienţi din China. Construcţia fabricii a început în urmă cu un an, iar acum compania deja livrează maşini care ies de pe liniile de asamblare ale acesteia. Momentan au fost produse puţin peste 1.000 de vehicule, însă atunci când producţia intră în ritmul normal, de aici vor putea ieşi peste 3.000 de maşini în fiecare săptămână.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult