Compania Microsoft amendată pentru că a dat mită autorităţilor din Ungaria

Ne-am obişnuit în ultima perioadă să vedem amenzi pentru companii precum Google şi Facebook pe subiecte de protecţie a datelor personale sau practici anticompetitive, însă şi companiile mai vechi precum Microsoft calcă „strâmb” în faţa legii din când în când. Guvernul american tocmai a aplicat o amendă de câteva zeci de milioane de dolari producătorului sistemului de operare Windows pentru că a dat mită autorităţilor din Ungaria.

Între 2012 şi 2015, angajaţii Microsoft din Ungaria au oferit discount-uri foarte mari şi beneficii nejustificate unor oficiali ai guvernului din Ungaria, pentru a putea realiza afaceri mai avantajoase în regiune. SEC (Securities and Exchange Commission) şi Departamentul de Justiţie din SUA au aplicat astfel amenzi în valoare de 25 de milioane de dolari companiei, pentru încălcarea „Foreign Currupt Practices Act”, o lege care interzice astfel de practici ale companiilor americane.

Microsoft a realizat „plăţi incorecte” oficialilor din Ungaria pentru a garanta vânzări de licente ale software-ului său. De asemenea, au fost depistate astfeld e practici şi în Arabia Saudită şi Tailanda, anumiţi politicieni fiind duşi în excursii exotice pe banii companiei fără justificare. Mai mult, anumite magazine primeau preţuri mult mai bune faţă de altele. Din cei 25 de milioane de dolari, 8,7 milioane sunt trecuţi ca amendă pentru o faptă penală.

Conducerea Microsoft spune însă că deja această situaţie nu mai reflectă compania din prezent. Angajaţii responsabili pentru aceste practici au fost concediaţi de multă vreme, în timp ce companiile care vindeau licenţele obţinute la preţuri foarte mici au fost excluse de pe listele de companii aprobate. Ba chiar au fost implementate inclusiv sisteme avansate care monitorizează vânzările de licenţe către parteneri folosind AI, pentru a depista mai uşor discount-urile exagerate.

Microsoft a acceptat să plătească cele 25 de milioane de dolari fără să recunoască sau să îşi infirme vina.

„Pe de o parte, ar trebui să recunoaştem că acest comportament a fost realizat de un număr mic de angajaţi de la Microsoft Ungaria, iar aceştia nu mai fac parte din companie. Suntem într-o situaţie fericită acum, având un nou set de lideri în cadrul subsidiarei din Ungaria, care sunt dedicaţi standardelor etice înalte ale companiei”, a spus Brad Smith, preşedintele Microsoft, într-un e-mail către angajaţi.