Digi Mobil lansează cele mai ieftine servicii 5G din România! Cât costă, unde este disponibil şi ce telefoane sunt în ofertă

La numai o zi după lansarea primelor abonamente 5G de către Vodafone, Digi Mobil anunţă disponibilitatea serviciilor la viteze 5G şi în reţeaua sa mobilă. Este vorba despre un nou abonament, compatibil momentan cu două modele de smartphone-uri din oferta sa. Spre diferenţă de compania concurentă, Digi anunţă disponibilitatea serviciilor de internet mobil de mare viteză în mai multe oraşe din România.

Ce promite Digi Mobil de la reţeaua sa 5G

Noua reţea de internet mobil se numeşte Digi Mobil 5G Smart şi va permite accesarea internetului la viteze mult mai mari (limitele superioare nu au fost menţionate). Primii utilizatori care vor putea experimenta reţeaua 5G Digi vor fi cei din Bucureşti, compania instalând antene în Centrul Vechi. Această reţea va fi extinsă în următoarele câteva luni în mai multe locuri din oraş, cât şi în alte oraşe mari din România.

Compania nu va introduce noi abonamente dedicate vitezelor 5G, ci le va păstra pe cele anterioare, la aceleaşi preţuri. Practic, toţi cei care au un abonament de date Digi, va putea folosi reţeaua 5G în cazul în care au un dispozitiv compatibil. Astfel, abonamentele vor păstra promisiunea traficului nelimitat în 3G, dar şi limita de 50 GB pe lună pentru internetul de mare viteză, care înainte era considerat 4G. Acum acest trafic va fi consumat atunci când utilizatorul este conectat la o antenă 4G sau 5G, după caz.

Unde va fi disponibil Digi Mobil 5G

Primele staţii de bază 5G vor fi instalate în lunile iulie şi august, folosind echipamente Ericsson şi Huawei. Acestea vor fi disponibile în Bucureşti (Centrul Vechi, câteva parcuri şi zona de food-court din mall-urile mari), Constanţa şi Mamaia, Oradea, Cluj-Napoca şi Iaşi. Fiecare locaţie care are antene 5G de la Digi instalate va fi conectată la o fibră optică cu viteză de 10 Gbps „pentru început”. Această viteză va fi împărţită la toţi utilizatorii activi.

Din septembrie, Digi va instala noi staţii de bază bazate pe echipamente Nokia în Braşov, Timişoara, Craiova, Sibiu, Sinaia, Buşteni, Predeal şi Poiana Braşov.

Ce telefoane vinde Digi Mobil pentru reţelele 5G

Începând de astăzi, 27 iunie 2019, pe site-ul Digi sunt disponibile pentru pre-comandă două smartphone-uri 5G. Este vorba despre Mi Mix 3 5G de la Xiaomi, acelaşi model folosit şi de Vodafone, cât şi despre Mate 20X 5G, varianta 5G a modelului lansat de Huawei în toamna anului trecut. Livrările vor fi onorate în următoarele 2-3 săptămâni.

Modelul Mi Mix 3 5G va fi disponibil în două variante:

  • Xiaomi Mi Mix 3 5G cu 6 GB RAM şi 64 GB stocare – 2.999 lei
  • Xiaomi Mi Mix 3 5G cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare – 3.149 lei

Pentru telefonul Huawei, există o singură configuraţie:

  • Huawei Mate 20X 5G – 6.299 lei

Telefoanele sunt disponibile la pre-comandă alături de abonamentele Digi „standard”: Optim 2, Optim 3 şi Optim Nelimitat, care costă 2, 3, respectiv 5 euro pe lună, pentru contracte pe 24 de luni.

Site-ul oficial spune că telefoanele vor fi disponible pentru comandă „normală” începând cu data de 10 iulie, deci probabil că atunci sunt aşteptate şi livrările primelor pre-comenzi. Digi are şi o ofertă la portare pentru cei care vor să se mute de pe o altă reţea: posibilitatea de a cumpăra aceste modele în rate Digi, care pot fi plătite direct pe factură.