Foxconn ar putea achiziţiona portofoliul Sharp, devenind furnizor de ecrane pentru telefoane iPhone (UPDATE)

Foxconn ar putea achiziţiona portofoliul Sharp, devenind furnizor de ecrane pentru telefoane iPhone (UPDATE)

UPDATE: Sharp a confirmat acceptarea ofertei de achiziţie venită din partea gigantului Foxconn, cel mai mare producător de electronice din China.

La final, suma convenită este chiar mai mare decât anunţau primele zvonuri, Foxconn urmând să plătească nu mai puţin de 6.24 miliarde dolari, primind în schimb 65.9% din acţiunile companiei taiwaneze.

Acceptând oferta venită din China, Sharp iese de sub controlul Guvernului Japonez, care a propus prin intermediul Network Corp. of Japan o ofertă cu valoare mai mică. 


Foxconn, cel mai mare producător de componente şi echipamente electronice din China, şi-ar putea adăuga curând în portofoliu şi tehnologiile dezvoltate de Sharp, la pachet cu fabricile specializate în producţia de ecrane. Pentru scopul propus, Foxconn pune la bătaie echivalentul a 5.4 miliarde dolari.

Aflată în mari dificultăţi pe plan financiar, Sharp a punctat anul trecut pierderi de 1.9 miliarde dolari, care nu au putut fi stopate nici măcar după restructurări masive şi reduceri de personal. În urma tranzacţiei, Foxconn ar prelua inclusiv datoriile rămase, totalizând în prezent peste 4.4 miliarde dolari, datoraţi băncilor japoneze în contul mai multor împrumuturi. Deşi pare foarte mare, investiţia ar putea fi amortizată într-un timp relativ scurt, ţinând cont că veniturile anunţate de Foxconn la finalul anului trecut au atins cifra de 1.1 miliarde dolari într-un singur trimestru.

Foxconn ar putea achiziţiona portofoliul Sharp, devenind furnizor de ecrane pentru telefoane iPhone

În mod surprinzător, oferta prezentată de Foxconn mai mult decât dublează propunerea următorului cumpărător – Innovation Network Corporation of Japan (INCJ), un fond de investiţii susţinut de guvernul japonez, care a oferit aproximativ 2.6 miliarde dolari.

Deşi pare simplă, problema stabilirii cumpărătorului are însă şi un substrat politic, Sharp reprezentând un activ important pe care guvernul japonez nu doreşte să-l lase pe mâini străine. Realitatea este că taiwanezii de la Foxconn deţin deja o cotă importantă din acţiunile Sharp, preluarea integrală a companiei fiind probabil ultima soluţie pentru evitarea unui colaps total. Într-o încercare de a îndulci propunerea făcută oficialilor japonezi, CEO-ul Foxconn Terry Gou a dat asigurări că nu va aduce schimbări în actuala conducere a companiei.

Potrivit dezvăluirilor făcute din surse apropiate companiei, Sharp ar urma să comunice decizia luată până la finalul următorului trimestru fiscal.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult