Google ar putea cumpăra Fitbit, companie care dezvoltă ceasuri şi brăţări inteligente şi în România

29.10.2019
Google ar putea cumpăra Fitbit, companie care dezvoltă ceasuri şi brăţări inteligente şi în România

Au apărut în urmă cu doar câteva săptămâni zvonuri despre faptul că producătorul de wearables Fitbit ar căuta un cumpărător. Acum Reuters spune că a fost găsit un client şi ar putea fi chiar Alphabet, compania mamă a Google, fondată de Larry Page şi Sergey Brin pentru a eficientiza afacerile tuturor subsidiarelor pe care Google le-a achiziţionat sau fondat de-a lungul timpului. Astfel, Fitbit ar putea deveni o companie „înfrăţită” cu Google, Nest, YouTube şi multe altele.

În timp ce majoritatea companiilor producătoare de dispozitive electronice au intrat şi pe piaţa wearables, Google, care produce propriile dispozitive pentru sistemele sale de operare, nu a lansat până acum un ceas inteligent. Această mişcare ar putea fi mult aşteptatul pas al companei către un ceas „Pixel” care să demonstreze capabilităţile platformei WearOS, care până acum a fost dominată de ceasuri ale unor companii partenere.

Chiar dacă iniţial WearOS (Android Wear) s-a bucurat de suportul unor producători importanţi precum Motorola, Huawei sau LG, în timp aceasta şi-a pierdut din relevanţă. O parte dintre companii au renunţat complet la producţia de dispozitive de purtat cu software Google, în timp ce altele şi-au dezvoltat propriile soluţii software.

Momentan niciuna dintre companii nu a făcut declaraţii publice referitoare la această situaţie. Veştile au afectat însă preţurile acţiunilor la bursă ale ambelor companii, Fitbit crescând cu 27%, iar acţiunile Google cu 2%.

În cazul în care Google va cumpăra într-adevăr Fitbit, vom vedea efectele şi pe piaţa locală, unde Fitbit are birouri locale cu peste 200 de angajaţi. Acestea sunt rezultatul achiziţiei Vector Watch de către Fitbit în urmă cu câţiva ani, aici fiind dezvoltate componente importante ale noului ceas Fitbit Versa 2, atât din punct de vedere hardware, cât şi software.

Va fi interesant să vedem în acest caz dacă Google doreşte să preia compania pentru hardware şi să îi ofere software-ul, sau dacă doreşte doar să aibă o prezenţă pe piaţa de wearables, lăsând produsele „intacte”, cu tot cu software-ul proprietar.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult