Japonia ar putea bloca activitatea sud-coreenilor de la Samsung şi LG, din cauza unei dispute pornită în cel de-al doilea război mondial

Cu o întârziere de peste 70 de ani, Curtea Supremă din Coreea de Sud a decis spre finalul anului trecut că poporul sud-coreean nu a primit compensaţii suficiente pentru faptul că a fost obligat la muncă forţată de către companiile japoneze, în perioada celui de-al doilea război mondial.

Interpretând noile pretenţii emise de sud-coreeni ca pe un gest de rea voinţă care încalcă acordurile convenite deja pentru simplificarea procedurilor de export, Japonia va scoate Coreea de Sud de pe lista partenerilor comerciali privilegiaţi, începând cu data de 4 iulie. Asta pune companiile sud-coreene dependente de materii prime furnizate din Japonia într-o poziţie vulnerabilă.

Temerile sunt confirmate deja de informaţii apărute în ziarul japonez Sankei, anunţând restricţionarea exporturilor către Coreea de Sud a trei materii prime esenţiale pentru producţia echipamentelor electronice: fluorinated polyimide (smartphone şi televizoare, resist (folosit la sudarea componentelor pe plăcile electronice) şi fluorură de hidrogen de înaltă puritate (folosit la confecţionarea microprocesoarelor).

În procedura de export nesimplificată, producătorii japonezi de materii prime vor trebui să aplice mai întâi pentru obţinerea unui permis de export, operaţiune care durează aproximativ 90 de zile.

Dacă situaţia nu este rezolvată rapid sau corectată prin găsirea altor furnizori de materii prime, activitatea giganţilor Samsung şi LG ar putea fi perturbată. Din păcate, a doua variantă nu este realizabilă pe termen scurt, Japonia fiind principalul furnizor la nivel global pentru materiile respective.