Leica anunţă aparatul foto CL, un mirrorless premium dedicat fanilor brand-ului

Aparatele mirrorless au adus înapoi în prim-plan designul camerelor foto retro, iar Leica se foloseşte cu succes de aspectul exterior pentru a cere preţuri din ce în ce mai mari. Desigur, Leica a fost întotdeauna un brand de aparate foto premium, însă noul CL pare să fie doar o versiune „retro” a modelului TL2, lansat la un preţ mult mai mic, hardware-ul intern fiind în mare parte identic, cele două modele fiind compatibile cu aceeaşi linie de obiective.

Noul aparat Leica CL beneficiază de acelaşi senzor APS-C de 24 megapixeli de pe TL2, compania susţinând că acesta oferă cel mai bun raport între calitatea imaginii şi mărimea aparatului. Aparatul este echipat cu un procesor de imagine proprietar numit Maestro II, care asigură înregistrarea video în rezoluţie 4K la 30 de cadre pe secundă. De asemenea, viewfinder-ul EyeRes oferă posibilitatea de a vedea fotografiile în forma lor finală încă dinainte de declanşare (ceva ce este valabil pentru majoritatea aparatelor mirrorless de pe piaţă), însă Leica laudă timpul de răspuns al acestuia şi rezoluţia de 2,36 milioane de pixeli.

Desigur, toate aceste funcţii şi componente se regăsesc şi pe Leica TL2, un aparat mirrorless cu design mai modern. Motivul pentru care noul CL este mai scump ţine însă exclusiv de designul exterior şi capabilitatea de a modifica majoritatea setărilor folosind butoanele fizice din partea de sus. Carcasa este inspirată de camera foto Leica I a lui Oskar Barnack, inventatorul camerei cu film pe 35 mnm şi unul dintre inginerii care au pus bazele tehnologiei Leica, lucru care cu siguranţă îi va atrage pe fanii brandului.

Camera Leica CL va fi lansată la sfârşitul acestei luni la preţul de 2.795 de dolari americani. Modelul TL2, lansat în urmă cu câteva luni vostă 1.950 de dolari şi oferă funcţionalitate similară, însă beneficiază de mai puţine butoane fizice.